Ministerul Turismului introduce noi localităţi în lista zonelor cu prioritate la investiţii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Barajul Siriu
Barajul Siriu

Ministerul Turismului a promovat, alături de Ministerul Dezvoltării şi Administraţiei Publice,  o Hotărâre de Guvern care introduce încă 6 noi localităţi în lista zonelor cu potenţial turistic ridicat.

Astfel, unităţile administrativ-teritoriale cuprinse în această listă vor avea prioritate la obţinerea finanţării nerambursabile pentru dezvoltarea infrastructurii turistice.

Actul normativ adoptat în şedinţa de Guvern din 29 august prevede actualizarea Anexelor Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 142/2008 privind aprobarea Planului de amenajare a teritoriului naţional – Secţiunea a VIII-a – zone cu resurse turistice, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 190/2009.

Zonele incluse, prin actul normativ adoptat în şedinţa Executivului din 29.08.2018, în lista unităţilor administrativ-teritoriale cu resurse turistice mari sau foarte mari sunt: 

- Breaza (jud. Buzău)

- Siriu (jud. Buzău)

- Onceşti (jud. Maramureş) 

- Mitreni (jud. Călăraşi) 

- Turcineşti (jud. Gorj) 

- Hoghilag (jud. Sibiu)

- Vîrşolţ (jud. Sălaj) 

Zonele cu resurse turistice au şanse mai mari în atragerea finanţărilor nerambursabile. Astfel, proiectele de infrastructură turistică vor fi promovate cu prioritate în cadrul programelor naţionale, regionale şi judeţene de dezvoltare. 

„Dezvoltarea sustenabilă a turismului este una dintre priorităţile mele. Fiecare măsură a Guvernului are în vedere creşterea potenţialului turistic, iar pentru acest lucru investiţiile sunt vitale. Prin Hotărârea de Guvern adoptată, am crescut şansele ca zone cu adevărat minunate să devină mai uşor accesibile turiştilor. Cu banii pe care îi pot obţine graţie acestei noi clasificări, autorităţile locale pot dezvolta tot ceea ce înseamnă infrastructură turistică. Suntem conştienţi că avem nevoie de investiţii în turism şi dovedim acest lucru prin aceste măsuri venite în sprijinul tuturor celor care cred în dezvoltarea României ca destinaţie turistică majoră”, a declarat ministrul Turismului, Bogdan Trif.

Potenţialul turistic al unei zone este determinat de existenţa resurselor turistice, fie ele naturale sau antropice, şi este clasificat conform unei metodologii elaborate de Ministerul Turismului şi Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice. 

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite