Ministerul Transporturilor, după negocierile cu sindicatele feroviare: S-a convenit creşterea salariilor tarifare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Inquam Photos / George Călin
FOTO Inquam Photos / George Călin

Ministerul Transporturilor a anunţat luni, după negocierile cu sindicatele angajaţilor din domeniul feroviar, că părţile au convenit ca pentru perioada imediat următoare să se agreeze, ca soluţie, creşterea salariilor tarifare cu indicele de creştere a preţurilor de consum pentru anul 2022.

„Astăzi, 20 decembrie 2021, la sediul Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, la solicitarea ministrului Sorin Grindeanu a avut loc întâlnirea cu reprezentanţii federaţiilor sindicale din calea ferată. Discuţiile s-au concentrat pe problemele existente în domeniul feroviar, dar şi pe situaţia creată de protestul spontan al unor lucrători din calea ferată. Părţile au convenit ca pentru perioada imediat următoare să se agreeze ca şi soluţie creşterea salariilor tarifare cu indicele de creştere a preţurilor de consum pentru anul 2022, în condiţiile aprobării cadrului legal şi financiar. Vorbim aici de Legea bugetului de stat şi bugetele companiilor feroviare, ca o primă etapă în vederea aplicării Statutului personalului feroviar", a transmis Ministerul Transporturilor.

Conform sursei citate, părţile s-au angajat totodată să identifice constant soluţii pentru aplicarea Statutului personalului feroviar, sens în care vor fi organizate întâlniri periodice cu privire la situaţia căii ferate.

Reamintim că salariaţii din domeniul feroviar au început luni dimineaţă o grevă care a paralizat transportul pe calea ferată, peste 100 de trenuri fiind afectate.

Citeşte şi: Grevă spontană: Niciun tren nu mai pleacă din Gara de Nord. 109 trenuri sunt afectate şi în 54 de staţii activitatea este oprită

Grevă spontană la CFR. Reacţia ministrului Sorin Grindeanu şi explicaţiile CFR Călători

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite