Miliardarul Bernard Arnault, cercetat pentru relațiile sale cu un oligarh rus. Suspiciuni de spălare de bani

0
Publicat:

Miliardarul Bernard Arnault este cercetat pentru relațiile sale cu oligarhul rus Nikolai Sarkisov, suspectat fiind de spălare de bani legate de proprietăți din stațiunea exclusivistă de schi Courchevel.

Miliardarul Bernard Arnault
Miliardarul Bernard Arnault este cercetat pentru relațiile sale cu oligarhul rus Nikolai Sarkisov

Relațiile dintre miliardarul francez Bernard Arnault cu un om de afaceri rus sunt investigate pentru posibilă spălare de bani, a anunțat vineri procuratura din Paris, scrie Bloomberg

Ancheta asupra lui Arnault și Nikolai Sarkisov implică tranzacții legate de proprietăți din stațiunea exclusivistă de schi Courchevel, potrivit ziarului Le Monde.

Un purtător de cuvânt al lui Arnault a refuzat să comenteze, în timp ce un purtător de cuvânt al lui Sarkisov nu a putut fi contactat pentru comentarii imediate.

Cotidianul francez a raportat că Sarkisov a cumpărat o serie de proprietăți în 2018 în Courchevel prin intermediul unor companii intermediare, dar cumpărătorul final s-a dovedit a fi Arnault. Se presupune că directorul executiv al LVMH Moet Hennessy Louis Vuitton SE i-a plătit lui Sarkisov aproximativ 20 de milioane de euro (21,2 milioane de dolari) pentru a deține activele, în timp ce Sarkisov ar fi realizat un profit de aproximativ 2 milioane de euro din tranzacții.

Tranzacțiile par să mascheze originea fondurilor și identitatea cumpărătorului final, Arnault, au spus anchetatorii, potrivit Le Monde. Parchetul din Paris a refuzat să comenteze detaliile cazului.

Le Monde a citat persoane familiare cu Arnault care au spus că tranzacțiile au fost efectuate în condițiile legii.

Arnault, fondatorul grupului LVMH, care oferă printre altele poşete Louis Vuitton, şampanie Moet & Chandon şi rochii Christian Dior, a văzut cum averea sa a crescut în ritm exploziv pe parcursul acestui an odată cu avansul cotaţiilor acţiunilor companiilor europene din sectorul luxului.

În luna mai, miliardarul a văzut însă cum o parte din aceste câştiguri la bursă au dispărut, după ce cotaţia titlurilor LVMH a scăzut cu 5% la bursa de la Paris, cel mai mare declin înregistrat în ultimele 12 luni, pe fondul unei scăderi generale care a şters aproximativ 30 de miliarde de dolari din capitalizarea de piaţă a sectorului european al luxului.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite