Mii de miliarde de dolari moştenire. Care sunt cele mai mari averi de familie din lume

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cele mai bogate 25 de familii din lume controlează 1.100 miliarde de dolari, potrivit datelor compilate în indexul miliardarilor realizat de Bloomberg.

Walmart, Samsung, Koch Industries şi Hermes au construit unele dintre cele mai mari averi transmise vreodată între generaţii, de la prima până la a treia generaţie.

De la batoane Mars la eşarfe Hermes, supermarketuri sau hoteluri, la firme de date sau traficanţi de droguri, sursa acestor bogăţii este variată iar dimensiunea lor este uimitoare: mai mult decât capitalizarea de piaţă a companiei Apple, toate depozitele deţinute de Citigroup sau întregul PIB al Indoneziei.

Iar calculele exclud mulţi miliardari, precum familiile Rothschild sau Rockefeller, care sunt prea difuze pentru a fi estimate, cele ale familiilor transmise către o singură generaţie sau cele în mâinile unui singur moştenitor.

În acelaşi timp, nu includ nici bogăţiile miliardarilor Bill Gates sau Mark Zuckerberg, care nu transmit averile din generaţie în generaţie, ci s-au angajat să dedice mare parte din avere către filantropie.

Care sunt aşadar cele mai bogate familii din lume.

Walton

Waltonii deţin compania Wallmart şi au o avere de 151,5 miliarde de dolari. Walmart este cel mai mare comerciant cu amănuntul din lume, cu venituri din vânzări de 500 de miliarde de dolari, provenind de la aproape 12 000 de magazine din întreaga lume. Holding-urile Walton Enterprises şi Walton Family Holdings Trust deţin jumătate din comerciant, o miză care reprezintă fundaţia celei mai mari averi din lume.

Cele trei generaţii se întind din 1945, când Sam Walton a cumpărat primul său magazin, continuând în 1992, când el moare şi afacerea este preluată de cel mai mare fiu, Rob, şi ajungând în 2016, când Steuart Warton îl înlocuieşte pe tatăl său Jim în conducerea companiei.

Koch

Cea de-a doua cea mai mare avere de familie din lume, transmisă la a treia generaţie, îi aparţine familiei Koch, deţinătoarea Koch Industriei, în valoare de 98,7 miliarde de dolari.

Fraţii Frederick, Charles, David şi William au moştenit rafinăria tatălui lor, Fred. O neînţelegere frăţească în privinţa controlului companiei la începutul anilor '80 a făcut ca Frederick şi William să părăsească afacerea, în timp ce Charles şi David au rămas şi au crescut de atunci în Koch Industries, un conglomerat cu un venit anual de aproximativ 100 miliarde de dolari. David şi Charles conduc o parte din averea lor printr-un birou de familie, 1888 Management.

Mars

Mars este cea de-a treia afacere de familie ca valoare, din lume, cu o avere de 89,7 miliarde de dolari. Frank Mars a învăţat să decoreze bomboane când era elev. Afacerea pe care a fondat-o este cea mai cunoscută pentru ciocolata M & M, Milky Way şi Mars, deşi produsele de îngrijire a pielii reprezintă aproape jumătate din veniturile companiei de peste 35 de miliarde de dolari. Afacerile conexe sunt deţinute în întregime de membrii familiei Mars.

Clasamentul complet poate fi vizualizat AICI

Economie



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite