Microsoft contestă amenda de 281 milioane de euro dată de UE în 2004
0Microsoft a înaintat, pe 2 octombrie, un recurs împotriva deciziei Comisiei Europene (CE) de a amenda compania cu 280,5 milioane de euro pentru nerespectarea sancţiunilor antitrust impuse în anul
Microsoft a înaintat, pe 2 octombrie, un recurs împotriva deciziei Comisiei Europene (CE) de a amenda compania cu 280,5 milioane de euro pentru nerespectarea sancţiunilor antitrust impuse în anul 2004 de UE, transmite Reuters. Producătorul de software susţine că a încercat să respecte hotărârea instanţei din 2004, în vreme ce CE acuză compania de întârzieri intenţionate. Solicitările CE la adresa Microsoft se refereau la transmiterea către companiile rivale a unor informaţii privind sistemul de operare Windows, până pe 18 iulie,























































