MADR a alimentat conturile Direcțiilor Agricole Județene cu peste 180 de milioane de lei pentru plata fermierilor înscriși în Programul „Tomata”
0Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) a alimentat marți, 16 iulie 2024, conturile Direcțiilor Agricole Județene cu fondurile necesare pentru plata beneficiarilor sprijinului aferent ciclului I de producție la tomate.
„Sprijinul se acordă în cadrul schemei de ajutor de stat pentru compensarea parțială a pierderilor la cultura de tomate în spatii protejate, în contextul crizei provocate de agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei”, transmite MADR.
Astfel, începând de miercuri, 17 iulie, suma de 181.095.247,20 lei va ajunge în conturile a 24.472 beneficiari din toate județele țării. În topul județelor cu cei mai mulți beneficiari se află județul Olt cu 7.923 cultivatori, urmat de județul Galați cu 6.651 producători și de județul Dolj, cu 2.071 agricultori.
De asemenea, MADR a reamintit că a făcut toate demersurile pentru asigurarea integrală a necesarului de fonduri aferente plății sprijinului acordat pentru ciclul I de producție la tomate, anul acesta fiind înregistrați cei mai mulți beneficiari, de când a demarat programul în anul 2017.
Cu toate că acest ajutor de stat încadrat în Programul „Tomata”, legumicultorii se confruntă cu un nou blocaj pe piață, prețul tomatelor scăzând atât de mult încât nu-și mai acoperă nici cheltuielile cu recoltarea, spun aceștia.
După varza rămasă în câmp din cauza prețului de mizerie, a venit rândul tomatelor din solariile legumicultorilor să se vândă la prețuri care nu mai justifică recoltarea, spun fermierii. Se întâmplă în mai toate bazinele legumicole această situație, salvându-se doar fermierii care au de onorat contracte ferme către marile lanțuri de magazine, și obțin un preț mai bun, și cei care produc „specialități”. Prețul a scăzut la producător la 1,5-2 lei și se vinde chiar și sub 1 leu/kg, deși în magazine tomatele au încă prețuri de 4-5 lei/kg.
Una dintre explicații, spune fermierul Toma Băețică, din Izbiceni, Olt, o localitate cu mii de solarii, este sprijinul oferit de stat în cadrul Programului Tomata, care ca și în alți ani a mărit mult cantitatea de roșii care este pusă pe piață.
„Și la noi în zonă este aceeași situație. Oamenii își pun problema să renunțe la cultură. Acel sprijin, care nu zic că este un lucru rău, este însă unul dintre motive, iar acesta este efectul. Politicienii noștri au înțeles să-l ofere un pic eronat. Sprijinul este foarte OK, dar să fie canalizat spre producătorii care pun pe piață în extrasezon. S-a dat la toată lumea și avem asta acum. Au pus să primească și ei 3.000 euro. Avem sere și solarii pline de tomate care vor rămâne nerecoltate, la acest moment”, a explicat Băețică, pentru „Adevărul”.