Loteria Bonurilor Fiscale: bonurile de 538 de lei emise în 28 noiembrie sunt câştigătoare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
loteria bonurilor fiscale extragerea din 13 aprilie FOTO Mediafax

La extragerea Loteriei Bonurilor Fiscale din 20 decembrie au ieşit din urne numerele 28 reprezentând ziua (28 noiembrie) şi 538 reprezentând valoarea bonurilor câştigătoare - între 538 şi 538,99 lei.

Duminică, 20 decembrie, a avut loc o nouă extragere a bonurilor fiscale emise în perioada 1-30 noiembriee 2015, în urma căreia au ieşit câştigătoare bonurile cu valori cuprinse între 538 şi 538,99 lei emise în data de 28 noiembrie. 

Fondul de premiere pentru extragerea lunară este de un million de lei, din care vor fi acordate cel mult 100 de premii. Mai exact, după centralizarea bonurilor câştigătoare, dacă numărul acestora este mai mare de 100, va fi organizată cea de a doua extragere, pentru determinarea a maximum 100 de bonuri câştigătoare.

Rezultatele extragerii sunt postate pe site-ul Ministerului Finanţelor Publice (mfinante.ro), al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (anaf.ro) şi al Loteriei Române (loto.ro) pentru o perioadă de minimum 30 de zile.

Loteria Bonurilor Fiscale. Cum se revendică premiul

Depunerea cererilor de revendicare a premiului, de către deţinătorii de bonuri câştigătoare, se realizează începând de mâine (prima zi după efectuarea extragerii) timp de 30 de zile, prin depunerea în original a bonului fiscal câştigător, alături de copia actului de identitate şi de o cerere, la orice administraţie fiscală din structura ANAF, data de 19 ianuarie reprezentând termen de decădere din dreptul de revendicare a premiului.

Formularul cererii poate fi obţinut gratuit de la administraţia fiscală la care se depune bonul fiscal şi se poate descărca de pe site-ul mfinante.ro.

Un bon fiscal este considerat câştigător doar dacă îndeplineşte cumulativ condiţiile prevăzute de lege, având înscrise elementele obligatorii care arată că a fost emis cu un aparat de marcat  fiscalizat (de exemplu: logotipul şi seria fiscală ale aparatului de marcat electronic fiscal, data şi ora emiterii precum şi numărul de ordine). Fiecare unitate teritorială ANAF, la care se depun bonurile fiscale câştigătoare în prima etapă de selecţie, va elibera o copie a acestora cu menţiunea „conform cu originalul“, pe care va fi scris numărul unic de înregistrare.

Loteria Bonurilor Fiscale. Dacă ies peste 100 de câştigători?

În situaţia în care, după finalizarea perioadei de depunere a cererilor de revendicare, lista centralizatoare cuprinde cel mult 100 de cereri, premiul de un milion de lei este împărţit persoanelor care le-au depus, după verificarea autenticităţii bonurilor câştigătoare.

Dacă în urma centralizării listei bonurilor fiscale pentru care s-au revendicat premiile, se constată depăşirea numărului de maximum 100 de cereri de revendicare, va fi organizată a doua extragere în vederea determinării a 100 de câştigători.

În cazul realizării celei de a doua etape de selecţie, va fi extras un număr din lista numerelor unice de înregistrare acordate bonurilor pentru care au fost revendicate premii.

Numărul respectiv va fi primul câştigător şi, totodată, va reprezenta baza de referinţă la care se aplică crescător un pas care are valoarea egală cu ziua emiterii bonului fiscal câştigător. În cazul de faţă, acest pas va fi echivalent cu 28, adică data extrasă duminică drept câştigătoare.

Duminica viitoare, o nouă extragere

Duminică, 27 decembrie, va fi organizată o extragere ocazională a Loteriei Bonurilor Fiscale, la care vor participa toate bonurile fiscale emise în perioada 1 septembrie – 30 noiembrie. Fondul de premiere va fi de un million de lei. De asemenea, Loteria continuă în 2016, prima extragere urmând să aibă loc la 17 ianuarie, cu bonurile emise în luna decembrie. 

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite