Lidl măreşte salariile vânzătorilor, începând cu această lună
0Discounterul Lidl, al treilea jucător din comerţul modern românesc după cifra de afaceri, a anunţat miercuri că măreşte salariile vânzătorilor şi comisionarilor săi, astfel că venitul minim brut, cu tot cu bonuri de masă, ajunge la 2.199 lei, pentru un angajat cu normă întreagă. Noua grilă salarială a intrat în vigoare de la 1 octombrie.
„Potrivit noii grile, salariul unui vânzător şi al unui lucrător în depozitele Lidl România poate ajunge până la 2.999 de lei brut, cu tichete de masă incluse. (...) În plus, Lidl are un sistem de salarizare în trepte, astfel că în primii trei ani de activitate în companie salariul creşte automat în fiecare an", se arată într-un comunicat al companiei, preluat de news.ro.
Lidl are un sistem în trepte şi pentru zilele de concediu, astfel că în primul an un angajat are dreptul la 21 de zile, apoi numărul de zile de concediu creşte la 23, în al doilea an, şi 25 de zile, în al treilea an de la angajare.
Lanţul de retail precizează că, pe lângă salarii, oferă angajaţilor asigurare medicală privată gratuită, acces la clinici şi spitale din ţară, training-uri şi cursuri personalizate şi planuri de şcolarizare sistematică.
Lidl a depăşit, anul trecut, pragul de afaceri de un miliard euro (4,72 miliarde de lei), rezultat financiar care plasează compania pe locul trei în topul celor mai mari jucători din comerţul alimentar local, după Kaufland şi Carrefour.
Retailerul german de tip discount, care operează o reţea de peste circa 200 de magazine, şi-a crescut profitul de aproape trei ori anul trecut, până la 38,7 milioane euro (172 milioane de lei), potrivit datelor raportate la Ministerul de Finanţe.
Parte a grupului Lidl&Schwarz, care deţine cea mai mare reţea de magazine de tip discount din Europa - peste 9.000 -, Lidl a rebranduit toate cele 107 magazine preluate, în 2010, de la Plus şi a deschis, într-o singură zi - 6 octombrie 2011 - 11 magazine noi în România.
Principalul competitor al Lidl este reţeaua Penny Market, parte din grupul german Rewe.