Leul a scăzut luni la un nou minim de 4,8972 unităţi pentru un euro

0
Publicat:
Ultima actualizare:
curs valutar euro leu

Banca Naţională a României (BNR) a anunţat, luni, un curs de referinţă de 4,8972 lei pentru un euro, în urcare cu 0,21% faţă de nivelul de 4,8869 lei pentru un euro consemnat vineri. Dolarul a avansat cu 0,24%, la 4,1570 lei pe unitate.

Vineri, Banca Naţională a României (BNR) a anunţat un curs de referinţă de 4,8869 lei pentru un euro, în urcare cu 0,01% faţă de nivelul de 4,8864 lei pentru un euro consemnat joi. Dolarul a avansat cu 0,27%, la 4,1472 lei pe unitate.

Cursul mediu al BNR pentru euro aferent lunii februarie 2021 a fost de 4,8741 lei pe unitate.

Dolarul american, cotat indirect în piaţa românească prin raportare la paritatea euro/dolar, a urcat  cu 0,24%, la 4,1570  lei pe unitate, de la nivelul de 4,1472 lei pe unitate consemnat vineri.

Pe 23 martie 2020, dolarul a atins un maxim istoric, de 4,5316 lei/dolar.

Lira sterlină a crescut cu 0,59%, la 5,7486 lei pe unitate, cel mai ridicat nivel atins din 29 noiembrie 2020, faţă de nivelul de 5,7147 lei pe unitate înregistrat vineri. 

Francul elveţian a urcat cu 0,46%, la 4,4321 lei pe unitate, comparativ cu nivelul atins vineri, de 4,4120 lei pe unitate.

Aurul a fost cotat la 230,5418 lei pentru un gram, în urcare faţă de preţul înregistrat vineri, de 230,1684 lei.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite