La nici 24 de ore după reconectarea la sistem, Unitatea 1 a CNE Cernavodă a intrat din nou în avarie

0
Publicat:

După două zile de un incident similar, un reactor al Centralei Nucleare de la Cernavodă a ieșit din nou din funcțiune luni după-amiază, în jurul orei 15.00.

Foto centrala de la Cernavodă
La nici 24 de ore după reconectarea la sistem, Unitatea 1 a CNE Cernavodă a intrat din nou în avarie

La momentul în care Unitatea 1 a CNE Cernavodă produce în mod normal 1.300 MW de energie, însă la momentul în care intrase în avarie, mai producea doar 668 MW, o producție înjumătățită.

Pentru a acoperi deficitul de producție, Hidroelectrica a intrat în funcțiune la capacitate mare. În prezent, Hidroelectrica acoperă peste 40% din piață, conform ordinelor Dispecerului Energetic Național.

Aceste evenimente se petrec după ce duminică seara, la ora 20:00 se anunțase faptul că Unitatea 1 a CNE Cernavodă a fost reconectată și resincronizată la Sistemul Energetic Național, și se preconiza ca în cursul zilei se astăzi acesta va funcționa la putere nominală.

„Suntem în contact permanent la nivelul Comandamentului energetic de iarnă cu toţi cei implicaţi în rezolvarea provocărilor apărute la nivelul Sistemului Energetic Naţional, ca urmare a fenomenelor meteorologice extreme din zona de sud-est a României. Mulţumirile mele se îndreaptă către echipele de intervenţie care şi-au făcut datoria în condiţii dificile. Enel, Transelectrica şi ceilalţi operatori implicaţi au acţionat cu profesionalism şi promptitudine. Sistemul energetic naţional şi-a dovedit capacitatea de a funcţiona în condiţii corecte în situaţii extreme, cu rafale de vânt care au depăşit 100 km/h. Problemele apărute au fost locale, nepunând în pericol stabilitatea sistemului energetic naţional. În mod special le mulţumesc specialiştilor de la Nuclearelectrica pentru resincronizarea Unităţii 1 într-un timp foarte scurt, în cursul zilei de mâine (luni, n.r.) fiind programată funcţionarea la puterea nominală”, a declarat ieri ministrul Energiei, Sebastian Burduja.

Unitatea 1 a CNE Cernavodă s-a deconectat automat de la reţeaua naţională de distribuţie a energiei electrice în seara zilei de 18 noiembrie 2023, ca urmare a condiţiilor meteo care au cauzat pertubaţii în sistemul energetic naţional. Toate procedurile s-au derulat în parametrii tehnici normali, precizează Ministerul Energiei. 

Economie

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite