Nuclearelectrica construiește un nou sediu la Cernavodă, pentru a lăsa loc pentru reactoarele 3 și 4

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Nucealectrica, operatorul Centralei Nucleare Cernavodă vrea să construiască o nouă clădire de birouri la Cernavodă pentru a lăsa spațiul necesar pentru reactoarele 3 și 4. Contractul pentru construirea noului sediu de la Cernavodă a fost scos la licitație în SICAP, la valoarea de 1,3 milioane de lei.

Centrala nucleară de la Cernavodă
Nucealectrica contruiește un nou sediu la Cernavodă, pentru lăsa loc pentru reactoarele 3 și 4

Noua clădire de birouri a Nuclearelectrica ar urma să prevadă șase etaje, și ar urma să aibă o capacitate de 600 de angajați ai CNE, actuali, dar și viitori. În acest sens, compania care se ocupă de administrarea Centralei Nucleare de la Cernavodă preconizrază că în perioada următoare vor realiza noi tranșe de angajări, odată cu demararea proiectului reabilitării a reactorului 1 dar și odată cu construcția reactoarelor 3 și 4, potrivit datelor publicate de către Economedia.

În cadrul SF-ului vor fi analizate minim următoarele două scenarii (opțiuni tehnico-economice) privind realizarea obiectivului de investiții: – Scenariul 1: Imobil cu structură de rezistență din beton armat de tipul structură duală (cadre din beton armat și diafragme, grinzi și plăci); – Scenariul 2: Imobil cu structură de rezistență din beton armat de tipul structură cu pereți (diafragme din beton armat și cadre perimetrale, dală groasă cu grindă perimetrală)”, cere CNE.

Clădirea actuală de birouri în care activează la acest moment angajații, clădirea Commisioning, Pavilioanele 6 și 7, au ajuns să fie considerate de către conducere ca fiind învechite, deoarece au fost construite odată cu construcția reactoarelor U1 și 2.

În următorii opt ani, Nuclearelectrica va implementa noi proiecte în valoare totală de aproape 10 miliarde de euro. Reabilitarea reactorului nuclear 1 va costa 1,5 miliarde euro în următorii trei ani și va prelungi durata de viață cu treizeci de ani. Apoi, încep din 2025 lucrările la reactoarele 3 și 4, care vor fi finalizate în 2029 respectiv 2031 și vor costa aproximativ 8 miliarde euro. 

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite