Japan Credit Rating a imbunatatit ratingurile Romaniei pe termen lung

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Agentia de evaluare financiara Japan Credit Rating Agency (JCR) a imbunatatit ratingul acordat Romaniei pentru creditele pe termen lung in valuta cu o treapta, la "BB plus", se arata intr-un comunicat

Agentia de evaluare financiara Japan Credit Rating Agency (JCR) a imbunatatit ratingul acordat Romaniei pentru creditele pe termen lung in valuta cu o treapta, la "BB plus", se arata intr-un comunicat al agentiei. De asemenea, calificativul acordat datoriilor pe termen lung in moneda nationala a fost revizuit in sens pozitiv la "BBB minus". Perspectiva ambelor ratinguri este pozitiva. Potrivit comunicatului, imbunatatirea ratingului a avut in vedere indicatorii macroeconomici favorabili ai Romaniei, prognozele de accelerare a cresterii economice pe baza progreselor in procesul de privatizare a sectorului energetic, precum si mentinerea disciplinei fiscale. Alti factori care au favorizat cresterea ratingurilor au fost controlul adecvat al datoriei publice prin maturitatile lungi ale imprumuturilor si cresterea probabilitatii de aderare la Uniunea Europeana, dupa obtinerea statutului de economie de piata functionala. Pe de alta parte, vulnerabilitatea externa accentuata, ilustrata de nivelul ridicat al deficitului de cont curent, precum si necesitatea de imbunatatiri in domeniul coruptiei si drepturilor omului sunt elemente care afecteaza negativ ratingurile. Perspectiva ratingurilor a fost mentinuta pozitiva avand in vedere estimarile privind cresterea economica, imbunatatirea pozitiei fiscale si nivelul relativ redus al datoriilor. JCR considera ca autoritatile romane trebuie sa mentina o relatie stransa cu Fondul Monetar International, pentru a consolida increderea internationala in economia romaneasca.

Economie

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite