Italia: Taxa pe bănci nu va genera veniturile aşteptate de autorităţi

0
Publicat:

Taxa pe bănci nu va genera veniturile aşteptate de autorităţi, de 3 miliarde de euro, în condiţiile în care unele bănci preferă să îşi consolideze rezervele în loc să achite taxa de 40% pe profiturile lor excepţionale.

Premierul Italiei, Giorgia Meloni
Premierul Italiei, Giorgia Meloni, estima că statul va strânge 3 miliarde de euro. Foto Epa Efe

Promisiunea premierului Italiei, Giorgia Meloni, că va strânge trei miliarde de euro de pe urma unei taxe pe profiturile excesive ale băncilor, se dovedeşte dificil de îndeplinit, transmite Bloomberg.

Liderul sectorului bancar italian, Intesa Sanpaolo, a anunţat că va urma exemplul rivalei UniCredit SpA şi va profita de opţiunea prevăzută în lege, conform căreia băncile pot opta pentru consolidarea rezervelor interne de capital. În cazul Intesa Sanpaolo, banca a decis să îşi majoreze rezervele cu 2,07 miliarde de euro, în loc să verse Fiscului suma de 828 milioane de euro. UniCredit a informat marţi că îşi va majora rezervele cu 1,1 miliarde de euro, în loc să verse Fiscului 440 milioane de euro. Aceasta înseamnă că sumele pe care autorităţile de la Roma mizau vor fi mai mici cu cel puţin 1,2 miliarde de euro.

Suma finală ar putea fi şi mai mică în condiţiile în care şi a treia bancă, Mediobanca SpA, a anunţat că va opta pentru consolidarea rezervelor. De asemenea, directorul general de la Banca Monte dei Paschi di Siena SpA, Luigi Lovaglio, şi omologul său de la Cassa di Risparmio di Bolzano SpA, Nicola Calabro, au indicat că şi băncile lor ar putea decide să păstreze banii sub formă de rezervă.

"Taxa pe bănci a fost un gest politic pentru a strânge voturi mai mult decât fonduri. Politicienii au ales un mesaj populist fără bază financiară sau legală iar rezultatul înseamnă mai multe voturi dar zero bani", spune Carlo Alberto Carnevale Maffe, profesor la Universitatea Bocconi din Milano.

Iniţiativa legislativă controversată, introdusă în urmă cu câteva luni de Guvernul Meloni, care a acuzat băncile că generează profituri excepţionale de pe urma dobânzilor mari, a fost regresiv revizuită, după ce anunţul iniţial a provocat o prăbuşire a acţiunilor băncilor. Ca urmare a amendamentelor, băncile nu trebuie să plătească taxa dacă direcţionează spre rezervele lor de capital o sumă echivalentă cu de 2,5 ori suma datorată Fiscului. În plus, varianta consolidării rezervelor are şi avantajul că nu afectează remuneraţia acţionarilor.

UniCredit a confirmat că are intenţia de a distribui acţionarilor peste 6,5 miliarde de euro în 2023, în condiţiile în care banca se aşteaptă la un profit net de cel puţin 7,25 miliarde de euro în acest an. La rândul său, Intesa Sanpaolo intenţionează să distribuie acţionarilor aproximativ 5,8 miliarde de euro şi mizează pe un profit net de peste şapte miliarde de euro.

"Taxa pe bănci a fost concepută astfel încât să producă venituri zero pentru stat", susţine firma de lobby Unimpresa.

Nu este prima dată când Guvernul italian nu îşi atinge ţinta iniţială privind taxele strânse de la companii. Fostul Guvern condus de Mario Draghi a strâns doar 500 de milioane de euro de pe urma unei taxe pe profiturile excepţionale ale companiilor din energie, în condiţiile în care iniţial miza pe 10 miliarde de euro. 

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite