Isărescu: Avem, începând cu iulie 2021, o creştere extrem de rapidă a preţurilor. În spatele acestei creşteri se află cele legate de costurile de producţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: Arhivă Adevărul
Foto: Arhivă Adevărul

Guvernatorul Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu, a afirmat, joi, că din iulie 2021 s-a înregistrat o creştere extrem de rapidă a preţurilor, menţionând că în spatele acestei creşteri se află cele legate de costurile de producţie, în special a costurilor cu energia.

Mugur Isărescu prezintă, joi, raportul asupra inflaţiei pe trimestrul 1 al acestui an.  

„Avem, începând cu iulie 2021, o creştere extrem de rapidă a preţurilor, ceea ce reflectă un şoc puternic sau un fenomen de criză, înseamnă o creştere într-o perioadă scurtă, bineînţeles că reflectă un fenomen advers cu totul şi cu totul deosebit. În spatele acestei creşteri a preţurilor de consum din România, ca şi din mai toate ţările europene, este o creştere a costurilor de producţie şi, în special, a costurilor cu energia, deci a preţurilor la energie. Toate formele de energie, inclusiv combustibilii. Se mai adaugă, tot pe partea de costuri, adâncirea sincopelor din lanţurile internaţionale de valoare adăugată cauzate de sancţiuni, reticenţa companiilor vizavi de relaţiile comerciale cu Rusia şi iminenţa unor noi seturi de măsuri în trimestrul 1”, a precizat Isărescu, potrivit News.ro.

Reprezentantul BNR a menţionat că au fost şi câteva episoade de panică în primul trimestru al acestui an. 

„Avem, de asemenea, şi câteva episoade de panică, le-am trăit cu toţii, nu le dezvolt. A fost un început de panică calmat, dar a durat vreo două săptămâni pe piaţa valutară, în special pe piaţa caselor de schimb valutar, din motive de lipsă fizică de bancomate, altminteri cursul am reuşit să îl ţinem stabil. Dar a fost panică şi în ceea ce priveşte unele alimente, în special uleiul comestibil şi carburanţii”, a explicat guvernatorul BNR.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite