Guvernul începe exproprierile pentru noul terminal al Aeroportului Otopeni

Guvernul începe exproprierile pentru noul terminal al
Aeroportului Otopeni

Noul terminal al Aeroportului Otopeni forţează Guvernul să demareze exproprieri pentru terenurile pe care urmează să fie construită facilitatea, care se vor ridica la aproape 77 milioane de euro.

Ştiri pe aceeaşi temă

Potrivit Guvernului, exproprierile sunt necesare pentru dezvoltarea de noi infrastructuri aeroportuare, respectiv construirea unui nou terminal de pasageri şi a infrastructurii aeroportuare asociată acestuia. Principalele lucrări care se vor realiza în principal în zona dintre cele două piste existente includ construirea unui nou terminal de pasageri, capabil să acomodeze traficul de pasageri existent şi prognozat, noi căi de rulare şi platforme pentru aeronave şi infrastructura aeroportuară asociată acestora. Totodată, în zona de est se va dezvolta infrastructură nouă de acces la aeroport, dar şi alte infrastructuri adiacente activităţii aeroportuare. Valoarea totală a acestei investiţii va fi de 4,75 miliarde lei, inclusiv TVA, echivalentul a 1,02 miliarde euro.

În acest sens, Ministerul Transporturilor a elaborat un proiect de hotărâre de Guvern prin care propune aprobarea coridorului de expropriere al noului terminal, potrivit planului de amplasament/hărţii topografice, aprobarea declanşării procedurii de expropriere a imobilelor proprietate privată care constituie coridorul de expropriere şi aprobarea listei cuprinzând imobilele supuse exproprierii, situate pe raza localităţilor Otopeni şi Tunari din judeţul Ilfov, proprietarii, precum şi suma individuală aferentă despăgubirii.

Potrivit studiului de fezabilitate, este vorba de un teren în suprafaţă totală de 5.804.865 mp, din care: o suprafaţă de 5.702.560 mp reprezentând 682 de imobile aflate în proprietate privată (pentru un număr de 605 imobile au fost identificaţi proprietari persoane fizice şi juridice, 77 imobile fiind cu proprietari neidentificaţi) care face obiectul declanşării procedurilor de expropriere pentru cauză de utilitate publică, o suprafaţă de 102.305 mp aflată în proprietatea publică a UAT Otopeni, UAT Tunari şi ROMATSA RA care va face obiectul preluării în domeniul public al statului. După expropriere, bunurile imobile trecute în domeniul public al statului vor fi concesionate CNAB, în condiţiile legii.

Suma totală care va fi alocată pentru aceste exproprieri este de 358,887 milioane de lei, adică 76,968 milioane de euro.

Sumele individuale estimate de către expropriator aferente despăgubirilor pentru imobilele care constituie coridorul de expropriere se vor aloca de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Transporturilor, în limita prevederilor bugetare anuale aprobate prin Legea Bugetului de Stat pe anul 2019.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: