În timp ce scandalul fraudei Remus Truică-BRD se amplifică, valoarea băncii creşte

0
Publicat:
Ultima actualizare:

De ce acţiunile BRD continuă să crească, deşi banca se confruntă cu al doilea episod al scandalului bancherilor într-un interval de trei ani? Dacă în toamna lui 2012 scandalul BRD s-a oprit la interlopi cu veleităţi de oameni de afaceri, de data asta implică politicieni de vârf şi moguli media: Remus Truică, Elena Udrea, Adrian Sârbu şi Sorin Roşca Stănescu, scrie Adevărul Financiar.

Remus Truică, fostul şef de cabinet al lui Adrian Năstase din perioada sa de glorie în PSD, a fost pus sub control judiciar, fiind acuzat de constituirea unui grup infracţional organizat, înşelăciune, instigare la abuz în serviciu şi spălare de bani. Cu alte cuvinte, este acuzat că, în complicitate cu funcţionari ai BRD, ar fi prejudiciat banca cu peste 35 milioane de euro.

Creditele ar fi fost luate fraudulos prin interpuşi, persoane fizice sau firme aflate sub controlul direct al lui Truică, banii fiind ulterior depuşi în conturi din străinătate. Este al doilea scandal de proporţii din ultimii cinci ani în care este implicată BRD, după ce în 2012 s-a mai confruntat cu un sistem de fraudare asemănător.

În acelaşi dosar sunt implicate însă şi alte nume sonore. Săptămâna trecută, procurorii i-au pus sub acuzare pe Adrian Sârbu şi Sorin Roşca Stănescu pentru înşelăciune şi spălare de bani, după ce primul ar fi adus un băncii prejudiciu de patru milioane de dolari, iar cel de al doilea de trei milioane de euro. Totodată, e anchetată şi Elena Udrea pentru un credit de trei milioane de euro pe care l-a înstrăinat şi ulterior a devenit neperformant.

Citiţi mai multe pe Adevărul Financiar

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite