In mai, preturile au crescut cu doar 1,9 la suta

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Crestere spectaculoasa de pret la... cartofi

Aproape simultan, inainte de comunicatul oficial al statisticii privind evolutia preturilor de consum pentru luna mai 2002, guvernatorul Mugur Isarescu si ministrul Dezvoltarii si Prognozei au lansat aceeasi idee: pe intreg anul, inflatia va fi mai mica decat cea prevazuta initial. Institutul National de Statistica a adus ieri la cunostinta indicele preturilor de consum inregistrat luna trecuta, care arata o crestere medie lunara de 1,9 la suta, in scadere fata de aprilie. Fata de decembrie 2001, inflatia a ajuns la 8 la suta, in conditiile in care au avut loc corectii repetate de pret la energie si combustibili. Ca atare, daca in lunile ramase pana la sfarsitul anului s-ar inregistra rate medii lunare de 2 la suta, obiectivul initial de inflatie (22 la suta) ar putea fi atins fara probleme. Dar guvernantii prognozeaza o evolutie mai domoala a cresterii preturilor, cifra anuala adusa in ultima vreme frecvent in discutie fiind de 20 la suta, decembrie 2002, fata de decembrie 2001. Daca lucrurile vor evolua astfel am avea de-a face cu o premiera, intrucat este prima data in ultimii 12 ani cand tinta de inflatie va fi revizuita "in jos". Modificarea acestui parametru macroeconomic ar putea interveni dupa consultari in cadrul guvernului si cu Fondul Monetar International, a spus Isarescu. Revenind la evolutia din luna mai, cea mai mare scumpire s-a inregistrat la grupa de marfuri alimentare, unde preturile s-au majorat in medie cu 2,3 la suta. In cadrul acestei grupe, statisticile indica o crestere de pret absolut spectaculoasa la cartofi (+40,6 la suta), urmati la mare distanta de "alte legume si conserve de legume" (+13 la suta). Unele alimente, precum malaiul, uleiul, zaharul, branza si ouale, au inregistrat usoare scaderi ale pretului fata de luna aprilie. Marfurile nealimentare s-au scumpit in medie pe total cu 1,4 la suta, la aceasta categorie de marfuri cea mai mare crestere inregistrandu-se la energia electrica (+3,8 la suta). La servicii, tarifele telefonice au crescut, cel mai mult, cu 3,6 la suta.

Economie

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite