În industrie, preţurile mărfurilor şi-au continuat scăderea anuală, cu o uşoară revenire în iunie
0Preţurile producţiei industriale pe total, piaţa internă şi externă, au crescut în iunie cu 0,3% faţă de mai, susţinute de avansul pe piaţa externă cu 0,5%, însă comparativ cu iunie anul trecut, preţurile s-au redus cu 1,9%, potrivit datelor INS.
Creşteri nesemnificative faţă de luna mai
Comparativ cu luna mai, preţurile producţiei industriale s-au majorat cu 0,1% pe piaţa internă şi cu 0,5% pe cea externă, se arată într-un comunicat al Institutului Naţional de Statistică (INS).
Cele mai mari creşteri de preţuri au fost consemnate în industria bunurilor intermediare şi în cea a bunurilor de folosinţă îndelungată, cu 0,4%.
Acestea sunt urmate de industria bunurilor de uz curent şi cea energetică, cu 0,3%. Preţurile din industria bunurilor de capital au stagnat.
Scăderi uşoare faţă de iunie 2014
Faţă de iunie anul trecut, preţurile au coborât cu 1,8% pe piaţa internă şi cu 2,1% pe piaţa externă.
În schimb, preţurile din industria energetică au scăzut cu 6,8%, iar cele din industria bunurilor de capital cu 2,5%.
Industria bunurilor de folosinţă îndelungată a consemnat cea mai mare creştere a preţurilor, de 2,2%, urmată de industria bunurilor de uz curent (1%) şi cea a bunurilor intermediare (0,9%).
Iunie 2015 a fost a noua lună consecutivă în care media preţurilor la mărfurile industriale au evoluat în teritoriu negativ, fenomen care provoacă îngrijorare în rândurile producătorilor.