Cum îmi montez parchetul fără să apelez la specialişti?

Cum îmi montez parchetul fără să apelez la specialişti?

Montajul necesită scule profesioniste costisitoare

Cel mai uşor de montat sunt produsele cu prindere tip clic. Dezavantajul acestora este reprezentat de faptul că sistemul de prindere se rupe uşor. Economiile realizate dacă nu apelaţi la firme specializate sunt cuprinse între şase şi zece lei pe metru pătrat. O firmă vă poate garanta însă lucrarea pe o perioadă de un an.

În funcţie de tipul de parchet pentru care optaţi veţi apela şi la metode diferite de montaj. Cel mai cumpărat tip de parchet din piaţă este cel laminat cu sistem de prindere dublu clic. Acest produs este şi mai ieftin şi poate fi montat de oricine.

O firmă specializată în montarea parchetului garantează lucrarea executată pe o perioadă de un an. În cazul în care evitaţi aceste societăţi riscaţi să faceţi o lucrare proastă, iar ulterior, fiind nevoiţi să chemaţi specialiştii să repare boacănele, ajungeţi la costuri superioare decât cele propriu-zise.

Cătălin Moiceanu, patronul companiei Costamit, spune că 95% din clienţii care au achiziţionat parchet prin firma sa au optat pentru lucrări de montaj proprii. Aceştia au achiziţionat parchet laminat. „Pentru acest tip de lucrări în general se fac economii de 10%. Pentru parchet de 1.000 de lei clientul economiseşte 100 de lei dacă îl montează singur", estimează Moiceanu.

Parchetul de lemn masiv prezintă multe dificultăţi în montare, iar dacă mai trebuie şi raşchetat şi lăcuit deja aţi face bine să luaţi în serios ideea de a apela la o firmă care a mai executat astfel de lucrări.

Rentabil doar pentru spaţii mari

Reprezentanţii companiei AlfDesign, cu activităţi în acest sector, spun că dacă aveţi camere mici nu are rost să vă zgârciţi. Nu faceţi decât să pierdeţi bani, în cele din urmă.

„În primul rând sunt necesare nişte scule pe care dacă nu le ai plăteşti cât ar costa o firmă să vină să execute acest lucrări", estimează aceştia. Ei atrag atenţia, de asemenea, că dacă apelaţi la diverşi meşteri despre care nu ştiţi prea multe riscul este la fel de mare. „Dacă execută greşit lucrarea când chemi o firmă să verifice ce se mai poate face, doar constatarea te costă 100 de lei", puctează reprezentanţii AlfDesign.

Verificaţi atent podeaua!

Denivelările de la nivelul podelei pot afecta întregul proces de montare a parchetului. Cel laminat este flotant, iar dacă denivelările nu au fost de mari dimensiuni acest lucru se observă mai greu.

Pentru celelalte tipuri de parchet e vital ca această suprafaţă să fie cât mai netedă. În cazul în care această condiţie nu este îndeplinită puteţi turna o şapă cât mai dreaptă.

Trebuie să aveţi răbdare până aceasta se usucă corespunzător. O altă soluţie la care puteţi să apelaţi este să montaţi parchetul pe plăci de OSB. „Pentru tipurile de parchet care necesită şi utilizarea unor adezivi, denivelările podelei se traduc prin foarte mult material utilizat în plus, ori costul acestuia ajunge şi la 15 euro pentru cantitatea necesară montării unui metru pătrat de parchet", spun cei de la Alf Design.

Care sunt riscurile?

Riscul la care vă expuneţi dacă vă apucaţi singuri de astfel de lucrări ţine de utilizarea unei cantităţi exagerat de mare de parchet.

Cel mai adesea se taie greşit plăcile făcându-le ulterior inutilizabile. Acest tip de parchet ar trebui montat pe un strat special de polistiren extrudat. Parchetul din lemn masiv are marele avantaj de a nu suferi modificări în timp. Costurile pentru montarea acestuia sunt de aproximativ 70-80 de euro pe metru pătrat.


Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: