iCredit deschide 15 birouri regionale noi în România şi creează 500 de locuri de muncă
0Compania multinaţională iCredit are în plan crearea a 500 de locuri de muncă şi deschiderea a 15 birouri regionale în România, în 2017.
Extinderea pe piaţa românească va creşte numărul de angajaţi la 1.500, în 90 de birouri regionale din ţară, până la finalul anului 2017, compania devenind astfel unul dintre cei mai mari angajatori din domeniul financiar.
„Planurile noastre pentru anul 2017, care vizează extinderea activităţii, prin crearea a 500 de locuri de muncă noi şi extinderea reţelei, se aliniază la strategia de dezvoltare iCredit pentru România de a oferi clienţilor acces la produse şi servicii financiare nebancare la nivelul întregii ţări. O altă noutate a acestui an este faptul că se pot acorda clienţilor credite rapide cu sume de până la 6.000 de lei. În prezent, iCredit deţine un portofoliu cu o valoare de peste 18 milioane de euro, o echipă de peste 1.000 de profesionişti care lucrează la sediul din Bucureşti al companiei şi în 76 de birouri din ţară”, a declarat Goran Arsov, Directorul General al iCredit România.
iCredit dispune de un centru de instruire „iAcademy”, în cadrul căruia se organizează training-uri interne de dezvoltare a angajaţilor şi de pregătire a personalului pentru încadrarea pe posturile de management, de oferire a suportului pentru dezvoltarea profesională şi evoluţia carierei, în reţeaua internaţională de birouri iCredit.
„În cadrul iCredit, colegii care dovedesc rezultate bune, etică de lucru şi dorinţă de dezvoltare au la dispoziţie instrumente şi oportunităţi care să le permită să înveţe, să se dezvolte profesional şi să crească alături de noi. Avem aproximativ 500 de posturi libere în divizia de vânzări, 60 în centrul de contact şi 20 de poziţii administrative, pentru candidaţi”, a declarat Cristina Mocanu, Director de Resurse Umane în cadrul iCredit România.
iCredit România face parte din Management Financial Group (MFG), un grup de afaceri care oferă servicii financiare nebancare în Europa Centrală şi de Est, cu peste 1.500.000 de credite acordate. Companie cu sediul central în Bulgaria, MFG are peste 270 de birouri în Bulgaria, Ucraina, România, Polonia, Republica Cehă şi Macedonia, cu peste 6.000 de angajaţi.