Guvernul ia în calcul schimbări la Pilonul 2: 30% retragere inițială și plăți eșalonate în 8 ani
0Reprezentanții Ministerului Muncii și ai Autorității pentru Supraveghere Financiară (ASF) iau în calcul modificarea unor prevederi din legea privind plata fondurilor din Pilonul 2 de pensii private obligatorii, potrivit unor surse apropiate discuțiilor.

Este vorba despre majorarea procentului care poate fi retras într-o singură tranșă, de la 25% cât este în actuala formă a proiectului de lege, la 30% din totalul fondurilor, restul sumelor urmând să fie plătit în 8 ani, adică în 96 de luni, față de 120 de luni cât a fost prevăzut inițial.
Reprezentanții ASF și ai Ministerului Muncii se vor întâlni și mâine pentru a discuta forma finală de modificare a proiectului actual, au adăugat sursele citate.
Proiectul de lege privind plata eșalonată pe 10 ani a pensiilor private a stârnit ample controverse.
De altfel, Guvernul a amânat adoptarea proiectului de lege privind plata banilor din pensiile private, care prevedea că beneficiarii nu mai pot retrage integral suma acumulată la pensionare, ci doar posibilitatea retragerii unei sume maximă de 25%, iar restul eșalonat, motivul fiind solicitarea premierului Ilie Bolojan de a se face consultări extinse.
În forma sa inițială, proiectul de lege prevedea două tipuri de fonduri prin care se poate încasa pensia: retragere programată și pensia viageră. În cazul retragerii programate, participantul primește, timp de 10 ani, o pensie lunară fixă, egală cu indemnizația socială pentru pensionari, actualizată anual. Această pensie este plătită până când se consumă toți banii din contul personal, iar dacă beneficiarul moare înainte de epuizarea banilor, moștenitorii vor primi ce a rămas în cont. Este permisă și o retragere inițială unică, de maximum 25% din suma totală.
A doua opțiune este pensia viageră, care presupune plăți lunare pe toată durata vieții, indiferent cât trăiește și chiar dacă banii pe care acumulați inițial în cont s-au terminat.
În ce privește perioada de plată, de maximum 10 ani, președintele ASF, Alexandru Petrescu, a explicat că era necesară pentru că „ne îndreptăm la un vârf de sarcină în 2030”. „Vârful de sarcină” la care face referire șeful ASF este cel în care sute de mii de români născuți în anii 1967 - 1969 (așa-numiții Decreței) vor putea ieși la pensie.
Pe de altă parte, Asociația Utilizatorilor Români de Servicii Financiare (AURSF) afirmă că proiectul de lege pentru plata pensiilor private nu ține cont de interesele participanților, ci de cele ale industriei, iar mulți dintre contribuabili nu vor apuca să se bucure de banii acumulați.
Afirmația AURSF a venit în condițiile în care, în expunerea de motive a proiectului de lege este menționat că speranța de viață a femeilor este în prezent de 79,2 ani pentru femei și 71,3 ani pentru bărbați, rezultând o rată combinată de 75,1 ani.
Asta înseamnă că un bărbat care iese la pensie la 65 de ani nu apucă să-și ia toată pensia privată, decât dacă trăiește mai mult decât speranța de viață de 71,3 ani.