Guvernul a decis redistribuirea a 200 de milioane de euro din PNRR pentru dezvoltarea sectorului privat

0
0
Publicat:

Guvernul a aprobat, vineri, două memorandumuri care permit operaţionalizarea rapidă a sumei de 200 de milioane de euro, care va fi redistribuită pentru dezvoltarea sectorului privat românesc, prin instrumente financiare din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR).

Panou PNRR
Planul Național de Redresare și Reziliență FOTO: Facebook

Potrivit unui comunicat al Executivului, primul memorandum aprobă semnarea Actului adiţional la Contractul de finanţare dintre Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene (MIPE) şi Banca Europeană de Investiţii (BEI), privind Fondul de Fonduri pentru digitalizare, acţiune climatică şi alte domenii de interes, finanţat din cadrul Planului naţional de redresare şi rezilienţă al României, semnat la Bucureşti la 31 martie 2022, scrie Agerpres.

"Încheierea Acordului Adiţional, a cărei negociere a fost aprobată prin prezentul Memorandum, va permite operaţionalizarea rapidă a sumei de 200 de milioane de euro, care va fi redistribuită pentru dezvoltarea sectorului privat românesc. Prin modificarea PNRR în anul 2025, autorităţile române au obţinut aprobarea Comisiei pentru realocarea sumei de 200 de milioane de euro către subinvestiţia Garanţia de portofoliu pentru Rezilienţă. Este o măsură strategică aliniată la obiectivele PNRR şi la priorităţile europene de stimulare a investiţiilor productive", informează sursa citată.

Al doilea memorandum prevede aprobarea semnării unui nou Acord de contribuţie între România şi Comisia Europeană privind contribuţia suplimentară la Compartimentul pentru România din cadrul programului InvestEU, finanţat din PNRR.

"Încheierea Acordului de contribuţie, care va fi negociat urmare a aprobării acestui Memorandum, va permite operaţionalizarea sumei suplimentare de 200 de milioane de euro pentru sectorul privat din România. Este vorba despre majorarea alocării pentru subinvestiţia "Garanţia de portofoliu pentru rezilienţă" de la 300 la 500 de milioane de euro, prin realocarea a 200 de milioane de euro de la Subinvestiţia Fondul de Fonduri BEI, care are risc de dezangajare", precizează Executivul.

Potrivit Guvernului, măsura urmăreşte utilizarea mai eficientă a fondurilor din PNRR, reducerea riscului de pierdere a resurselor europene şi simplificarea procedurilor administrative. Totodată, aceasta va consolida sprijinul acordat sectorului privat, prin facilitarea accesului la finanţare pentru investiţii productive şi capital de lucru, contribuind la creşterea rezilienţei economiei româneşti.

"Semnarea noului Acord reprezintă o etapă esenţială pentru operaţionalizarea rapidă a fondurilor realocate şi pentru maximizarea impactului economic al instrumentelor financiare din PNRR", menţionează Executivul.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite