Guvernul a aprobat ajutoare de salvare de 1,4 miliarde lei pentru Tarom şi Complexul Energetic Oltenia
0Guvernul a aprobat, în şedinţa de marţi, o ordonanţă de urgenţă privind acordarea de ajutor de salvare pentru Complexul Energetic Oltenia şi pentru compania Tarom.
„În domeniul economic - ordonanţa de urgenţă privind ajutorul de salvare pentru Complexul Energetic Oltenia şi pentru compania Tarom. Aşa cum am informat şi cu alte ocazii, a fost aprobat un memorandum pentru instituirea acestui ajutor. S-a venit cu următorul act normativ necesar - ordonanţă de urgenţă pentru acordarea acestui ajutor de salvare pentru companiile respective”, a declarat, la finalul şedinţei Executivului, şeful Cancelariei premierului, Ionel Dancă.
Tarom nu mai putea finanţa activitatea curentă
Ajutorul de salvare pentru Tarom va consta într-un împrumut din Trezorerie, de 195 de milioane de lei. În absenţa acestuia, începând din luna martie, Tarom ar fi „în imposibilitatea finanţării activităţii curente”, spunea recent Dancă.
Ajutorul de salvare se poate transforma într-un ajutor de restructurare, după notificarea Comisiei Europene şi primirea aprobării în acest sens. După aprobarea ajutorului de salvare, compania trebuie să vină cu un plan de restructurare.
Tarom estimează pierderi de 171,37 milioane lei pentru 2019, în condiţiile în care veniturile totale ale companiei de stat au fost de 1,51 miliarde lei, potrivit documentelor publicate în Monitorul Oficial. Cheltuielile s-au ridicat la 1,68 miliarde de lei. Pierderile din 2018 s-au ridicat la 182,77 milioane de lei. Compania aeriană naţională nu a mai înregistrat profit din anul 2007.
Certificate de CO2 şi investiţii la CE Oltenia
La propunerea Ministerului Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri, Guvernul României a aprobat Ordonanţa de Urgenţă prin care Complexului Energetic Oltenia primeşte 1,2 miliarde de lei pentru achiziţionarea certificatelor de CO2 pe anul 2019, arată un comunicat al Ministerului.
În acest sens, în prealabil a fost aprobat pe 30 decembrie 2019, un Memorandum care prevede planul de măsuri necesar achiziţionării certificatelor de CO2 cu tema:
1) Împuternicirea Ministerului Finanţelor Publice să acorde un aviz de principiu privind posibilitatea acordării unui împrumut din Trezorerie în valoarea de 1,2 miliarde lei societăţii Complexul Energetic Oltenia, sub forma unui ajutor de salvare după parcurgerea etapelor prevăzute de legislaţia aplicabilă privind ajutoarele de stat şi după obţinerea deciziei de autorizare a Comisiei Europene;
2) Aprobarea transmiterii documentaţei de prenotificare şi notificarea către Comisia Europeană a propunerii României de ajutor de salvare pentru Complexul Energetic Oltenia, urmând ca în termen de 6 luni de la acordare Complexul Energetic Oltenia fie să ramburseze împrumutul acordat, fie să prezinte un Program de Restructurare pe care Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri îl va notifica Comisiei Europene în vederea obţinerii unui ajutor de stat pentru restructurare.
În baza Memorandului, Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri a înaintat Consiliului Concurenţei, în data de 16 ianuarie 2019, documentaţia de prenotificare către Comisia Europeană a propunerii României de ajutor de salvare pentru Complexul Energetic Oltenia.
„Acordarea ajutorului de stat va permite companiei să-şi continue activitatea, în paralel cu implementarea unui ambiţios program de decarbonare şi de restructurare care să conducă la diversificarea mixului energetic al companiei, prin implementarea unor proiecte de trecere de pe cărbune pe gaze şi surse regenerabile de energie”, arată Ministerul.
Conform angajamentelor asumate, CEO va trebui să aibă în vedere următoarele investiţii majore:
- Construcţia a trei parcuri fotovoltaice cu o putere instalată totală de circa 300 MW pe depozitele de zgură şi cenuşă închise aferente tremocentralelor Rovinari, Turceni şi Işalniţa;
- Construcţia unui bloc nou în cogenerare de 200 MW pe gaz natural la SE Craiova
- Construcţia unui bloc de 400 MW pe gaz natural la SE Turceni;
- Construcţia a două blocuri de 400 MW pe gaz natural la SE Işalniţa;
- Eficientizarea activităţilor de exploatare şi producere.