Grevă la ROMATSA: câteva zeci de avioane vor avea miercuri traficul perturbat între orele 11.00 şi 13.00. Wizz Air va avea întârzieri şi un zbor anulat

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Controlorii de trafic aerian de la ROMATSA vor asigura supravegherea doar pentru o treime din zboruri
Controlorii de trafic aerian de la ROMATSA vor asigura supravegherea doar pentru o treime din zboruri

O grevă de avertisment a controlorilor de trafic aerian şi a personalului de specialitate din cadrul ROMATSA a fost anunţată pentru miercuri, 15 iulie, între orele 11.00 şi 13.00. Ca efect al acestei acţiuni, doar o treime din totalul traficului aerian va avea asigurată supravegherea, celelalte curse fiind deviate de la ruta iniţială sau neprimind autorizaţia de decolare ori de aterizare.

Cum vor proceda aviatorii

„În fiecare zi, teritoriul României este survolat de aproximativ 2.500-3.000 de aparate de zbor, din care doar 5% aterizează ori decolează de pe cele 16 aeroporturi româneşti, iar în intervalul orar 11.00-13.00 sunt în operare 250 până la 300 de aparate de zbor.
ROMATSA a notificat încă de vineri, 10 iulie, Eurocontrol - instituţia care supraveghează traficul aerian european - asupra grevei de avertisment din 15 iulie, astfel că doar o treime din avioanele de pe teritoriul României îşi vor respecta planurile iniţiale de zbor.
Celelalte două treimi vor fi re-rutate sau nu vor mai primi autorizaţie de decolare ori de aterizare în intervalul orar 11.00-13.00, urmând a fi cel mai probabil întârziate.
Chiar acum (n.n. - marţi după-amiază) se poartă negocieri la nivelul Eurocontrol, pentru a se stabili care aparate de zbor vor fi re-rutate şi care nu“, a declarat pentru „Adevărul“ Florin Diaconu, lider sindical în cadrul ROMATSA.

El a explicat că avioanele care ar trebui să aterizeze pe teritoriul României în acest interval orar (11.00-13.00) şi care nu primesc autorizaţie de aterizare vor fi direcţionate către destinaţii (aeroporturi) de rezervă/urgenţă, cum ar fi Sofia în loc de Otopeni sau Varna în loc de Constanţa.

Pentru cazul în care, în ultimul moment, greva se anulează, există procedura notificării de urgenţă şi aeronavele îşi pot relua rutele şi planurile iniţiale de zbor.

„E mult mai uşor să redeschizi o autostradă aeriană decât să o închizi“, ne-a mai spus liderul sindical.

Tarom îşi menţine planul de zbor

Compania Tarom i-a anunţat pe supraveghetorii de trafic că doreşte să opereze conform planului de zbor.

„În intervalul specificat, compania are planificate două zboruri externe şi trei zboruri interne, cu decolare de pe aeroportul Otopeni“, ne-au transmis reprezentanţii Tarom.

Întârzieri masive şi un zbor anulat la Wizz Air

„Din cauza grevei controlorilor de trafic aerian, programată pentru 15 iulie 2015, şapte zboruri tur-retur Wizz Air din Bucureşti şi din Cluj Napoca vor fi afectate”, au transmis, pentru „Adevărul” reprezentanţii companiei aeriene.

Conform modificărilor curente ale programului de zbor vor avea loc următoarele întârzieri/anulări:
** Bucureşti - Milano - Bergamo:€“ 2h întârziere
** Milano - Bergamo - Bucureşti: 1h45m întârziere
** Bucureşti - Bologna - Bucureşti: 1h45m întârziere
** Bucureşti -€“ Oslo -“ Bucureşti: 1h45m întârziere
** Bucureşti -€“ Londra Luton -“ Bucureşti (zborul de la prânz): anulat
** Cluj Napoca -€“ Paris Beauvais -€“ Cluj Napoca: 1h15m întârziere
** Cluj Napoca -€“ Bologna -€“ Cluj Napoca:€“ 1h15m întârziere
** Cluj Napoca -€“ Barcelona -€“ Cluj Napoca:“ 1h15m întârziere

„Wizz Air îşi cere scuze pentru orice inconvenienţă cauzată pasagerilor însă greva controlorilor de trafic aerian este în afara controlului companiei”, ne-a declarat Daniel de Carvalho, purtător de cuvânt Wizz Air.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite