Greşeli marca Dorel pe DN1: Marcajele trasate după asfaltare au provocat primul accident în numai 12 ore

0
Publicat:
Ultima actualizare:

„Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere face din nou şosele împotriva şoferilor”, spune Asociaţia Pro Infrastructură, referindu-se la modul în care compania a dispus refacerea marcajelor după reasfaltarea uneia dintre cele mai circulate porţiuni de pe DN 1.

„Recent, s-a înlocuit stratul de uzură pe unul dintre cele mai aglomerate sectoare de drum din ţară, DN1 între Cluj-Napoca şi Floreşti.

Imagine indisponibilă

Dar surpriză, la retrasarea marcajelor au permis virajul la stânga peste trei benzi de circulaţie din sens opus (vezi prima imagine ataşată mai jos). Previzibil, la 12 ore de la aplicarea noii semnalizări, deja avem un accident (a doua poză)!

O asemenea măsură este criminală! Cei care doresc să facă stânga au posibilitatea de a traversa denivelat DN1 la câţiva zeci de metri distanţă prin mall-ul Vivo sau puţin mai departe printr-un giratoriu de pe DN1.

Însă se pare că iresponsabilii din Compania Naţională Anti-Infrastructură din România ţin cu tot dinadinsul să creeze noi puncte negre pe şosele în loc să le reducă. Evident că ei vor da vina tot pe şoferi când se vor produce accidente.

Cerem desfiinţarea de urgenţă a acestor viraje la stânga şi tragerea la răspundere a celor din CNAIR şi Poliţia Română care au girat "soluţia". Domnilor, dacă nu sunteţi capabili să faceţi infrastructură rutieră sigură, măcar nu o faceţi mai nesigură pe cea existentă!”, scrie asociaţia pe pagina sa de Facebook.

Economie



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite