Grecia, nou termen limită pentru vânzarea portului Alexandroupolis

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Grecia a stabilit noul termen limită pentru depunerea ofertelor angajante pentru o participaţie de 67% în portul Alexandroupolis, din nordul ţării, potrivit unor surse citate de Reuters.

Grecia vinde 67% din participația deținută în Portul Alexandroupolis FOTO Shutterstock
Grecia vinde 67% din participația deținută în Portul Alexandroupolis FOTO Shutterstock

Agenţia elenă de privatizare stabilise anterior în 29 iulie termenul limită pentru oferte, dar ulterior a modificat termenul limită la solicitarea unui potenţial licitator, susţin sursele.

Încercarea autorităţilor de la Atena de a atrage investiţii private în unele din porturile regionale face parte dintr-un plan mai amplu de privatizare, menit să sprijine creşterea economiei. Planul se confruntă cu întârzieri, în special din cauza incertitudinilor legate de pandemie.

Patru investitori, inclusiv Quintana Infrastructure and Development şi o societate mixtă alcătuită din Black Summit Financial Group, Euroports, EFA Group şi GEK Terna, erau anul trecut pe lista scurtă pentru preluarea portului Alexandroupolis.

Portul este aproape de graniţele cu Bulgaria şi Turcia, este un important nod feroviar şi va beneficia de o instalaţie de înmagazinare a gazului natural lichefiat (GNL), având potenţialul de a deveni un hub de transport şi energie pentru Europa Centrală. 

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite