Fuziunea Alpha-Eurobank, aprobată. În România, Alpha Bank şi Bancpost vor deveni o singură bancă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Acţionarii EFG Eurobank şi Alpha Bank au aprobat, marţi, fuziunea celor doua bănci, dând astfel naştere celei mai mari instituţii de creditare din Grecia şi din Europa de Sud-Est.

Acţionarii EFG Eurobank vor primi cinci acţiuni în cadrul noului grup bancar, care se va numi Alpha Eurobank, în schimbul a şapte titluri existente Eurobank, potrivit unui comunicat intern, transmite agenţia de ştiri Bloomberg.

Acum, fuziunea trebuie să primească avizul băncii centrale a Greciei şi a guvernului elen, potrivit comunicatului emis de EFG Eurobank.

Executivii Eurobank Ergasias, a doua bancă elenă ca mărime, au demarat în august negocierile cu reprezentanţii Alpha Bank, a treia bancă din Grecia după active, pentru a discuta despre posibilitatea ca grupurile să fuzioneze, dând astfel naştere celei mai mari bănci din Europa de Sud-Est. În România, cele două bănci sunt prezente prin Bancpost, respectiv Alpha Bank.

EFG Eurobank Ergasias SA şi Alpha Bank SA, două dintre cele mai mari bănci elene, şi-au unit activităţile pentru a face faţă crizei cu care se confruntă ţara. Alianţa dintre cele două bănci dă naştere nu numai celui mai mare creditor din Grecia, ci din întreaga regiune de sud-est a Europei.

Noua instituţie prezentă pe piaţa autohtonă va ocupa locul trei în România, un salt impresionant faţă de locurile deţinute de cele două bănci (Alpha Bank – opt, iar Bancpost - nouă).

Cu active totale în valoare de 30 miliarde lei, noul grup va ocupa poziţia a treia pe piaţa autohtonă, după BCR si BRD. Alpha Bank are în Romania 166 de sucursale, credite de 3,555 miliarde euro si un venit inainte de provizioane de 128 milioane euro in 2010.

Cele două grupuri greceşti estimează că, după fuziune, vor ajunge la o cotă de piaţă de 11% în România, după soldul creditelor de la sfârşitul anului trecut.

Noul grup bancar va avea active în valoare de 150 de miliarde de euro, opt milioane de clienţi, peste 2.000 de filiale şi depozite constituite în valoare de 80 de miliarde de euro, potrivit agenţiei de ştiri Bloomberg.

La sfârşitul lunii august, valoarea de piaţă a Alpha Bank şi Eurobank se ridica la aproape două miliarde de euro, faţă de 23 de miliarde de euro (nivelul la care au încheiat anul 2007), potrivit datelor Bloomberg.  

Acesta ar putea fi primul pas din mult-anticipatul proces de consolidare a sistemului bancar elen, considerat unul dintre cele mai fragile din Europa, scrie presa internaţională.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite