Ford va fabrica un nou model la Craiova. Statul permite grupului american să realizeze abia în 2025 ţinta de producţie de 810.000 de autovehicule

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Statul vrea va producătorul american de autovehicule Ford să investească suplimentar 130 de milioane de euro la fabrica de la Craiova şi să producă un nou model din 2019, urmând în contrapartidă să prelungească până în 2025 termenul până la care grupul american să ajungă la o producţie de 810.000 de unităţi şi 1,5 milioane de motoare, potrivit Ministerului Finanţelor.

Reamintim, Ford a câştigat în 2008 licitaţia pentru fabrica Automobile Craiova şi s-a obligat să producă în Bănie 300.000 de automobile anual, însă nu a ajuns niciodată la acest număr. Ulterior, în anul 2012, Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS) a semnat un act adiţional la contractul cu Ford, prin care se preciza că între 1 ianuarie 2013 şi 31 decembrie 2017 Ford va realiza o producţie de automobile de 810.000 unităţi şi o producţie de motoare de 1,5 milioane unităţi.

Numai că Ford nu a reuşit să atingă nici de această dată ţinta de producţie, iar anul trecut a făcut concedieri. Astfel că de la o ţintă de 300.000 de maşini pe an s-a ajuns la doar 162.000 de unităţi şi 300.000 de motoare EcoBoost anual.

Între timp, producţia a fost în continuare sub aşteptări. În uzina Ford din Craiova a fost produs modelul Ford Transit Connect, din 2009 până în 2012, iar Ford B-MAX s-a lansat în martie 2012. În 2013, vânzările au trecut de 67.000 unităţi.

Statul speră, prin această derogare, la menţinerea numărului de locuri de muncă, respectiv 2.700 de salariaţi cu posibilitatea suplimentării acestuia, şi la încasarea unei contribuţii la dezvoltarea regională prin plata directă de taxe şi impozite în perioada 2014 – 2025 de aproximativ 230 de milioane de euro.

„Ministerul Finanţelor Publice propune o nouă modificare a OUG nr. 109/2008, cadrul legal prin care s-a acordat un ajutor de stat de 75 de milioane de euro companiei Ford România SA pentru implementarea şi finalizarea proiectelor de investiţii în fabrica de automobile şi fabrica de motoare de la Craiova în valoare totală de 869 milioane de euro. Aceasta constă în prelungirea până la data de 31.12.2025 a perioadei de realizare a producţiei asumate de automobile, respectiv de motoare“, se arată în comunicat. 

Condiţia este ca, până la finalul lui 2019, Ford să realizeze la Craiova, exclusiv din surse proprii şi fără ajutor de stat, o investiţie suplimentară de minimum 130 de milioane de euro. Din această sumă, 100 de milioane de euro vor fi folosiţi pentru introducerea în fabricaţie a unui nou model de autovehicul la Craiova şi 30 de milioane euro pentru producţia de motoare.

Nerealizarea de către Ford a condiţiilor asumate prin această modificare în termenul menţionat determină aplicarea unui mecanism de recuperare a ajutorului de stat care va fi plătit de Ford proporţional cu gradul de neîndeplinire.

„Menţionăm că Ford a realizat, în perioada 2008 — 2012, investiţia asumată prin OUG nr. 109/2008, respectiv de 869,09 milioane de euro, având obligaţia de a menţine această investiţie până la 31.12.2017. Ajutorul de stat autorizat de Comisia Europeană a fost integral plătit de Ministerul Finanţelor Publice. Statul român urma ca până la 31.12.2017 doar să monitorizeze menţinerea investiţiei şi îndeplinirea condiţiilor asociate acesteia, inclusiv realizarea de către Ford a producţiei asumate de 810 mii de autovehicule, respectiv 1,5 milioane de motoare“, se precizează în comunicat.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite