Forbes Business Leadership Forum - O nouă realitate economică: o nouă Românie?

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Prieteni ai revistei Forbes, care împărtăşesc filozofia revistei („businessul se scrie altfel"), reprezentanţi de top ai mediului de afaceri şi înalţi oficiali guvernamentali se vor reuni în cadrul unei ediţii aniversare a întâlnirilor Forbes România.

Revista Forbes organizează, la aniversarea a trei ani în România, un eveniment special, o întâlnire a liderilor de business, care propun noi conduite economice, din perspectiva propriilor reuşite de business din ultimii ani. Evenimentul va avea loc joi, 29 martie 2012.

Citeşte şi:
Forbes Business Leadership Forum. Prim-ministrul Mihai Răzvan Ungureanu, invitat special

Astfel, într-un context profund marcat de incertitudini şi dezechilibre, Forbes România propune să privim ultimii trei ani din istoria României nu din perspectiva crizei, ci a reuşitelor. Cum facem ca succesul în business să nu mai pară un accident conjunctural şi personal, ci o realizare sistemică?

Invitații vor lua parte la un working dinner animat de cei mai importanţi editorialişti de la Forbes România, Slovacia, Ucraina, Bulgaria şi Grecia, alături de liderii celor mai importante companii din România. Invitat special "On Forbes Podium": Mihai Razvan Ungureanu, Prim Ministrul Romaniei.

În cadrul Forbes Business Leadership Forum va avea loc o dezbatere despre noua configuraţie economică, lidership în business, lecţiile celor trei ani de recesiune economică, alegeri dificile, constrângeri globale, soluţii locale, inovaţie şi, mai ales, viziune.

Accesul în sala se face doar pe bază de invitaţie nominală.

Pentru confirmări şi informații suplimentare : iuliana.manza@adevarulholding.ro

AGENDĂ PRELIMINARĂ

18.00 - 18.30 Înregistrare & welcome cocktail

Sesiune foto Forbes & networking

18.30 - 20.00 Cuvânt de deschidere: Peter L. Imre, Director General, Adevărul Holding

Top 10 realităţi economice care au marcat istoria ultimilor 3 ani

Intervenţii ale redactorilor şefi Forbes din România, Slovacia, Ucraina, Bulgaria şi Grecia

Top 10 lecţii pe care le-am învăţat din istoria ultimilor 3 ani

Intervenţii ale liderilor de business (TBC)

Live Interview on Forbes Podium

Invitat special: Mihai Răzvan Ungureanu, Prim Ministrul României

Moderator: Ionuţ Bonoiu, Redactor-Şef, Forbes România

Co-moderator: Liliana Munteanu, Director Proiecte Speciale, Adevărul Holding

20.30 - 22.00 Gala Dinner

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite