Federaţia Patronală Petrol şi Gaze şi-a schimbat denumirea în Federaţia Patronală a Energiei
0Federaţia Patronală Petrol şi Gaze (FPPG) şi-a schimbat denumirea în Federaţia Patronală a Energiei (FPE), din nevoia de sa adapta la noile tehnologii, în efortul colectiv naţional de reducere a emisiilor.

„Este un anunţ care vine să demonstreze implicarea pe care federaţia avut-o în ultimul an în tot ceea ce ţine de procesul de tranziţie energetică, de transformare la nivelul economiei şi societăţii, evident şi din perspectiva misiunii pe care Federaţia şi-o asumă", a declarat, miercuri, directorul general al Federaţiei Patronale, Daniel Apostol, într-o conferinţă de presă.
El a precizat că procesul de rebranduire a fost necesar şi pentru membrii federaţiei, care „sunt foarte conştienţi de nevoia de a adopta tehnologii noi, moderne, în efortul colectiv naţional de reducere a emisiilor". Daniel Apostol a mai spus că a existat şi nevoia de a construi un dialog al patronatelor din energie, „nu doar la nivel de membri, de sector, de industrie, dar mai ales cu autorităţile statului, cu toate părţile implicate, astfel încât rezultatul să fie un cadru de reglementare cât se poate de favorabil pentru adoptarea de noi tehnologii".
Reprezentantul patronatelor din energie a dat ca exemplu în acest sens nevoia de modificare a legii minelor astfel încât întregul cadru de reglementare să permită adoptarea „acestei tehnologii de exploatare geotermală".
Totodată, Daniel Apostol a menţionat că sectorul pe care îl reprezintă federaţia "este unul dintre cele mai împovărate fiscal sectoare industriale" şi că FPE doreşte să continue dialogul „cu toate autorităţile implicate, tocmai în ideea ca măsurile ce vor fi luate de viitorul Guvern şi de ministerele de resort să conducă la favorizarea investiţiilor la nivelul întregii ţări”
Federaţia Patronală a Energiei reprezintă cadrul de dezvoltare, dialog şi gestionare eficientă a resurselor din sectoarele energiei din România şi reflectă realitatea diversificării sectorului energetic. Federaţia este compusă din două organizaţii patronale ce reprezintă aproximativ 20.200 de salariaţi şi a fost fondată în anul 1991.
FPE este membru fondator al Confederaţiei Patronale CONCORDIA, din 2007.