Facebook nu este atins de declinul pieţelor bursiere. Veniturile reţelei lui Zuckerberg au crescut anul trecut cu 44% - INFOGRAFIE

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cu toate că pieţele bursiere au consemnat cel mai slab început de an de la Marea Depresiune din 1929, companii ca Facebook afişează o creştere substanţială a profiturilor. Cursul acţiunilor este în creştere, investitorii considerând acţiunile Facebook, plasamente sigure.

Rezultatele financiare ale Facebook în ultimul trimestru din 2015 şi pe întregul an arată că, deşi clasa mijlocie din SUA îşi găseşte din ce în ce mai greu un loc de muncă, are mai mult timp liber pe care să şi-l petreacă pe reţelele de socializare.

Creşterea puternică a companiei reflectă că din punct de vedere finaciar, câştigul nu a venit doar din majorarea numărului celor care accesează Facebook zilnic, ci şi de modul în care Facebook a ştiut să facă profit de pe urma lor.

Facebook a dat lovitura pentru că a pus accentul pe dispozitivele mobile. Iniţial concentrarea eforturilor pentru a intra pe telefoanele mobile şi tablete nu a adus veniturile scontate, dar in prezent este printre liderii din domeniu.

Combinaţia câştigătoare a fost mixul dintre publicitatea tradiţională şi aplicaţiile publicitare care îndeamnă la instalarea altor aplicaţii a dus la creşterea spectaculoasă a profitului. Astfel, venitul pe utilizator a ajuns în ultimul trimestru din 2015 la 13,54 dolari pe utilizator, în creştere spectaculoasă faţă de 9 dolari în periaoda similară din 2014. Din această sumă, doar o mică parte provine din plăţi sau alte taxe pe care Facebook le percepe pentru anumite servicii oferite clienţilor.

Rezultate excepţionale umbrite de acuzaţii de evaziune fiscală

Facebook face obiectul unui alt scandal legat de plata unui impozit de numai 4% din totalul veniturilor
realizate la nivel mondial. În Marea Britanie, de exemplu, ziarul The Sunday Times afirmă că reţeaua de socializare fondată de Mark Zuckerberg a achitat în 2014 impozit de doar 4,3 milioane lire sterline (6, 2 miliaone de dolari) la venituri care au depăşit 700 milioane de lire sterline (aproximativ un miliard de dolari).

În acelaşi an a plătit taxe şi impozite pentru activităţile desfăşurate în afara SUA de 122 milioane de dolari, la profituri care au adepăşit 3,4 miliarde de dolari, ceea ce înseamnă impozit de numai 4%.

Facebook a reuşit să evite mare parte din taxele şi impozitele din Marea Britanie prin plata conducerii stafului comapaniei cu acţiuni ale companiei şi transferând sume prin paradisuri fiscale din Insulele Cayman, se arată în articolul publicat de Sunday Times.

Dezvăluirile vin imediat după scandalul provocat de fiscul britanic care a acceptat ca o altă companie de IT, Google, să achite pentru perioada 2005-2014, aproximativ 130 de milioane de lire sterline, reprezentând restanţele la plata taxelor şi impozitelor pentru veniturile obţinute în Marea Britanie. Nemulţumirea contribuabililor britanici vine din faptul că Google a fost iertată de plata majorărilor de întârziere şi de amenzile care i se cuveneau pentru ascunderea unei părţi importante de profit în paradisuri fiscale.

În Marea Britanie cota impozitului pe profit este de 20%, însă puţine companii multinaţionale achită o cincime din profitul brut guvernului britanic.

Alte companii gigant, precum Apple, Amazon şi Starbucks se află în anchetă la Bruxelles pentru metodele în care interpun paradisuri fiscale în circuitele financiare pentru a evita plata taxelor.
Aceste anchete provoacă nemulţumiri peste ocean, departamentul de Trezorerie al SUA, afirmând: „suntem îngrijoraţi de atenţia disproporţionată a Comisiei Europene de care se bucură companiile americane în raport cu cele europene”.


 

facebook infografie
Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite