Experți: Tăierea lefurilor de nabab cu 30% nu schimbă nimic la ASF, ANRE și ANCOM
0Necesitatea tăierii lefurilor de nabab din autoritățile de stat, prin intermediul unui proiect de lege, a stârnit ample reacții din partea specialiștilor, potrivit cărora reforma nu va produce prea mari schimbări în cadrul ASF, ANRE și nici la ANCOM.

Reforma companiilor de stat, care prevede printre altele tăierea remunerațiilor cu 30% în cazul conducerii ANCOM, ASF și ANRE, în paralel cu reducerea numărului de posturi cu 10-30% nu va produce efecte prea curând, dat fiind că este nevoie de adoptarea acestei legi, procedură care poate dura chiar și doi ani.
„Întrebarea firească este: de ce, în cazul companiilor de stat, este necesară adoptarea unei legi pentru a introduce astfel de măsuri? În toate celelalte situații – majorarea TVA, a impozitului pe dividende, a contribuțiilor CASS și altele – deciziile au fost implementate rapid prin ordonanță de urgență.
Este evident că, în prezent, nu se va produce nicio schimbare semnificativă nici la ASF, nici la ANRE și nici la ANCOM. Singura măsură posibilă ar putea fi reducerea numărului de membri din consiliile de administrație, însă doar după parcurgerea întregului proces legislativ, ceea ce poate dura chiar și doi ani. Dacă s-ar fi dorit cu adevărat o reducere, aceasta ar fi fost aplicată prin aceeași procedură rapidă utilizată pentru măsurile fiscale care afectează mediul privat și pe care companiile private le resimt deja din plin.
Cel mai probabil, nu va avea loc nicio schimbare concretă”, a declarat pentru „Adevărul” Bogdan Fârșirotu, specialist în formare profesională și președinte al Centrului de Formare APSAP.
Șefii companiilor de stat cu mari pierderi nu sunt trași la răspundere
Specialistul a adăugat că mai grav este faptul că numeroase companii de stat înregistrează pierderi, fără ca persoanele aflate la conducere să fie trase la răspundere.
„Soluția ar fi instituirea unor criterii clare de performanță pentru ocuparea și exercitarea funcțiilor de conducere în cadrul aparatului de stat. Aceste criterii ar trebui să fie realiste, iar persoanele desemnate în poziții cheie să beneficieze de un salariu fix, completat de o bonificație substanțială, acordată doar în cazul atingerii obiectivelor stabilite.
Un asemenea mecanism ar reprezenta o soluție viabilă și o viziune eficientă atât pe termen scurt, cât și pe termen lung”, a spus Fârșirotu.
Radu Nechita: politicienii caută să numească șantajabili în funcții
Întrebat dacă i se pare suficientă măsura reducerii cu 30% a remunerației, în condițiile în care unii dintre șefii vizați încasează în prezent 75.000 de lei net și ar primi peste 50.000 lei net după tăierea venitului, profesorul de economie Radu nechita de la UBB a declarat pentru „Adevărul”:
„Depinde de responsabilitate. Logica este să atragi oameni competenți, care n-ar veni din sectorul privat la salarii mici. Dar având în vedere că la noi politicienii caută să numească incompetenți, șantajabili, teleghidați etc, soluția este cea pe care o știm: privatizare transparentă (= pe bursă) + concurență”.
Făcând o paralelă cu măsurile de austeritate din 2009, Radu Nechita a spus că „mediul privat pare să-și fi învățat lecția, politicienii nu”.
„Situația este mult mai gravă decât în 2009, pentru că statul este mult mai îndatorat. Și am ajuns în această situație pentru că toate guvernele, absolut toate care s-au aflat la putere în ultimii 35 de ani au crescut iresponsabil cheltuielile publice. Au făcut deficit după deficit, după deficit, după deficit, an de an, în toți cei 35 de ani de la Revoluție. Este inacceptabil! Am ajuns la o datorie publică de circa 60% pentru că politicienii cheltuie cu două mâini, dar iau (încasează taxe și impozite - n. red.) doar cu una. Avem salarii nesimțite, pensii nesimțite, tineri pensionari de 48 de ani, grupuri apropiate de putere sau la putere care s-au pus deasupra legii și se servesc primii din pradă, adică din taxele și impozitele plătite de toți românii. Mediul privat pare că și-a învățat lecția din 2009, politicienii nu. În 2009, întreaga lume era în criză, acum suntem doar noi.
Și ca să nu iasă lumea-n stradă cu furci și topoare ca în trecut, le mai promite câte o alocație, câte un ajutor social, ori câte o majorare de pensie sau salariu. Oamenii nu înțeleg că „gratis” înseamnă de fapt să plătești mai mult, adică vine cineva și-ți fură banii din portofel ca să-ți facă un cadou cu ei. Problema majoră din România este sfidarea pe care o au politicienii față de oamenii de rând”, a declarat pentru „Adevărul” economistul Radu Nechita.
Potrivit acestuia, dovada că situația este mult mai gravă decât în 2009 constă chiar în datele publicate de Eurostat, care arată că în ultimii șapte ani cheltuielile publice ale României s-au dublat, de la 71 miliarde de euro în 2018, la 154 miliarde de euro în 2024.
„Nu știu dacă sunt suficiente aceste măsuri anunțate de Executiv. În 2009, măsurile au fost mai drastice, au tăiat din salarii, pe când acum doar le-au înghețat. Să vedem ce economii se vor face, punctual, din reducerea numărului de angajați la stat.
Din punctul meu de vedere ar trebui mers pe comasare și desființare a unor instituții publice. Avem mult prea multe agenții și instituții de stat”, a adăugat Nechita.
Tăierea cu 30% a remunerației îl lasă pe șeful ANRE cu „doar” 50.000 lei net
Un proiect de lege pus în dezbatere publică prevede că salariile foarte mari din autoritățile statului, precum ASF, ANRE și ANCOM să fie reduse cu aproape o treime, deși acest lucru va însemna că în loc de 75.000 de lei, șeful ANRE va lua „doar” 50.000 lei net.
Conducerile Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE), Autorității de Supraveghere Financiară (ASF), Autorității Naționale pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM) trebuie să prezinte până la data de 30 septembrie noi organigrame și grile de salarizare, potrivit unui proiect de lege supus dezbaterii publice.
Ce salarii primesc angajații ANRE, ASF și ANCOM
Salariul mediu net la ANRE este de 18.635 lei, la ASF ajunge la 13.562 lei, iar la ANCOM la 12.934 lei, scrie Spotmedia.ro. Potrivit acesteia, liberalul George Niculescu, președintele ANRE, primește lunar o indemnizație de 75.073 lei net (14.836 euro). Membrii Comitetului de Reglementare al ANRE sunt plătiți cu 57.408 lei net/lună. La ANRE sunt 310 angajați, la ASF 551 angajați, iar la ANCOM 659 angajați.
Niciunul dintre președinții celor trei autorități nu a publicat declarațiile de avere actualizate. Ultimele declarații de avere publicate sunt din iunie 2024 și prezintă situația din 2023. George Niculescu a fost numit președintele ANRE în aprilie 2023, pentru un mandat de cinci ani.
Alexandru Petrescu a fost numit președinte al Autorității de Supraveghere Financiară în decembrie 2023 pentru un mandat de cinci ani.
Valeriu Ștefan Zgonea a fost numit președinte al ANCOM în mai 2023 pentru un mandat de șase ani.
Reforma companiilor de stat reduce numărul membrilor din conducere
Prin proiectul de act normativ se propune stabilirea unui număr de 3 membri pentru consiliile de administrație ale regiilor autonome. Membrii consiliilor de administrație, cu excepția reprezentantului autorității publice tutelare, trebuie să dețină experienţă de minimum 3 ani în conducerea societăţilor sau regiilor autonome.
În cazul societăţilor administrate potrivit sistemului unitar, acestea sunt administrate printr-un consiliu de administraţie format din 3 membri, persoane fizice sau persoane juridice. Membrii consiliului de administrație, cu excepția reprezentanților autorității publice tutelare, trebuie să dețină experienţă de minimum 3 ani în funcţii de conducere în cadrul societăţilor sau regiilor autonome.
În cazul societăţilor administrate potrivit sistemului dualist, consiliul de supraveghere este format din 5 membri persoane fizice sau juridice, cu experienţă în conducerea societăţilor sau regiilor autonome.
Remunerații de maximum 2 ori cât salariul mediu brut pe ramură
Remuneraţia membrilor neexecutivi ai consiliului de administraţie ai regiilor autonome nu poate depăşi maximum de 2 ori media pe ultimele 12 luni a câştigului salarial mediu brut lunar pentru activitatea desfăşurată conform obiectului principal de activitate înregistrat de regia autonomă, la nivel de diviziune, conform clasificaţiei activităţilor din economia naţională, comunicat de Institutul Naţional de Statistică anterior numirii.
Remuneraţia membrilor executivi ai consiliului de administraţie este formată dintr-o indemnizaţie fixă lunară și o indemnizație variabilă. Indemnizaţia fixă lunară nu poate depăşi maximum de 2 ori media pe ultimele 12 luni a câştigului salarial mediu brut lunar pentru activitatea desfăşurată conform obiectului principal de activitate înregistrat de regia autonomă, la nivel de diviziune, conform clasificaţiei activităţilor din economia naţională, comunicat de Institutul Naţional de Statistică anterior numirii.
Venituri mai mari pentru regiile autonome cu cifră de afaceri de peste 7,3 mil. euro
Prin proiectul de act normativ se introduce o excepție la cuantumul remunerațiilor prevăzute mai sus pentru regiile autonome care au, cumulativ, o cifră de afaceri în ultimul exerciţiu financiar superioară echivalentului în lei al sumei de 7.300.000 euro și au cel puţin 50 de angajaţi. Componenta variabilă a remunerației membrilor executivi ai consiliului de administraţie nu poate depăşi în cazul acestora maximum de 4 ori media pe ultimele 12 luni a câştigului salarial mediu brut lunar pentru activitatea desfăşurată conform obiectului principal de activitate înregistrat de regia autonomă.
„Măsurile menționate mai sus au fost introduse și pentru societățile administrate atât în sistem unitar cât și în sistem dualist”, se arată în proiect.
Spre deosebire de regiile autonome, în cazul întreprinderilor publice ale căror acţiuni sunt tranzacţionate pe o piaţă reglementată componenta variabilă a remunerației membrilor executivi ai consiliului de administraţie nu poate depăşi maximum de 6 ori media pe ultimele 12 luni a câştigului salarial mediu brut lunar pentru activitatea desfăşurată conform obiectului principal de activitate înregistrat de regia autonomă.
Membrii CA vor fi dați afară dacă nu acceptă noile condiții.