Europa este condamnată la îmbătrânire

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Europa este tot mai bătrână, iar această certitudine ameninţă acum serios finanţele publice din şase state membre ale Uniunii Europene. Astfel, Cehia, Grecia, Cipru, Ungaria, Slovenia şi

Europa este tot mai bătrână, iar această certitudine ameninţă acum serios finanţele publice din şase state membre ale Uniunii Europene. Astfel, Cehia, Grecia, Cipru, Ungaria, Slovenia şi Portugalia sunt ţările cel mai mult ameninţate de o criză financiară pe termen lung sau mediu.
În aceste ţări, situaţia este gravă pentru că se confruntă cu o combinaţie de probleme, printre care, costurile în creştere ale îmbătrânirii, deficit bugetar şi datorii mari.
Asta în timp ce, pentru ţările cu cele mai puternice economii, Marea Britanie, Franţa şi Germania, riscul este "mediu", a declarat comisarul european pentru politici monetare, Joacquin Almunia.
Potrivit acestuia, întreaga Uniune Europeană trebuie să se concentreze mai mult pe pregătirea bugetelor în eventualitatea unui şoc demografic. Dacă politicile UE nu se vor schimba, media ponderii datoriei în PIB a tuturor ţărilor membre va creşte de la 60%, în prezent, la 200% în 2050. În acelaşi timp, îmbătrânirea populaţiei ar putea duce la o scădere a creşterii economice anuale la 1%, mai puţin de jumătate faţă de rata actuală de creştere. Într-un raport pe tema sustenabilităţii finanţelor publice, Bruxelles-ul speră să preseze şi mai mult guvernele statelor membre UE ca pe termen lung să-şi calculeze mai bine bugetele luând în calcul riscurile şi să-şi achite datoriile.
Potrivit unui raport al Comisiei Europene, ponderea costurilor cauzate de îmbătrânirea populaţiei va creşte în PIB-ul UE cu 4%, până în 2050, din cauza schimbărilor demografice. În ţări ca Spania, Irlanda, Portugalia şi Cehia, creşterile vor fi de 7%, în timp ce în altele, ca Polonia şi Letonia, vor scădea. Presiunile asupra bugetelor este în principal cauzată de natalitatea scăzută. Astfel, până în 2050, este estimată o creştere a populaţiei de doar 2%, faţă de 25,6%, nivelul estimat pentru Statele Unite ale Americii. şi media speranţei de viaţă, în creştere, contribuie la temerile legate de sănătatea sistemului de pensii.
Per ansamblu, executivul UE sugerează statelor membre trei tipuri de măsuri: micşorarea deficitului, reformarea sistemelor de pensii şi reformarea sistemelor de sănătate, pentru a reduce cheltuielile şi a stimula europenii în vârstă să muncească. Dacă rata populaţiei ocupate era de 63% în 2004, aceasta trebuie să ajungă la 70%, mai ales prin extinderea vârstei de pensionare, avertizează Bruxelles-ul. Până acum, doar Suedia, Danemarca şi Marea Britanie au reuşit să menţină ocupate populaţiile vârstnice. Acum, în Uniunea Europeană sunt patru oameni care muncesc, pentru fiecare persoană de peste 65 de ani. Dar în 2050, vor fi doar doi angajaţi care vor susţine un pensionar.
"Oamenii în vârstă nu vor diminua oportunităţile de angajare pentru cei tineri. Trebuie să fim conştienţi că, pe termen lung, forţa noastră de muncă se va reduce cu 20 de milioane de angajaţi, iar recomandările pe care noi le facem acum sunt tot pe termen lung", a declarat comisarul pe politici sociale, Vladimir Spidla, citat de "EUObserver". (Alexandra Diaconu)

Economie

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite