Euroins ar putea ieşi din procedura de redresare financiară

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Euroins ocupă locul al treilea pe piaţa RCA
Euroins ocupă locul al treilea pe piaţa RCA

Compania de asigurări Euroins a realizat măsurile asumate în planul de redresare financiară, astfel că există toate şansele să finalizeze această procedură, potrivit Autorităţii de Supraveghere Financiară.

Compania de asigurări Euroins, aflată sub supraveghere din octombrie 2015, a realizat măsurile pe care şi le-a asumat în planul de redresare financiară şi ar putea ieşi curând din această procedură, în timp ce City Insurance nu a respectat planul aprobat în iulie, iar situaţia companiei nu s-a îmbunătăţit, potrivit informaţiilor oferite de Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) pentru News.ro. 

ASF a decis în cazul Euroins declanşarea procedurii de redresare financiară în octombrie 2015, iar în cazul City, în aprilie 2016. 

ASF arată că Euroins a realizat toate măsurile scadente la 30 septembrie 2016 pe care şi le-a asumat în planul de redresare. În plus, transferul ultimei tranşe de 100 de milioane de lei, pentru majorarea capitalului social, aprobată de acţionari în toamna acestui an, asigură premizele restabilirii stabilităţii financiare, consideră autoritatea. 

„Pentru închiderea planului de redresare, ASF va face o analiză finală, după transferul ultimei tranşe, şi pe datele financiare ale societăţii la sfârşitul anului. Premizele existente pot conduce la o concluzie pozitivă, dar ieşirea din redresare trebuie constată şi aprobată de consiliu“, se arată în răspunsul trimis de ASF pentru News.ro

City Insurance nu a respectat planul

Pe de altă parte, City Insurance nu a respectat planul de redresare aprobat de ASF în iulie.  La începutul lunii noiembrie, Curtea de Apel Bucureşti a respins cererea de anulare înaintată de firma de asigurare împotriva decizii emise de ASF, de declanşare a procedurii de redresare financiară, decizia putând fi atacată cu recurs. ASF avertizează că, până la 30 septembrie, City Insurance nu a respectat măsurile impuse în planul de redresare.

„City Insurance nu a respectat planul de redresare aprobat prin Decizia ASF 1458/21.07.2016 pe baza propunerilor societăţii, iar măsurile întreprinse până la data de 30 septembrie 2016 nu au condus la îmbunătăţirea situaţiei financiare a societăţii. Raportul de audit constată un necesar minim de capitalizare sub regimul de solvabilitate II de 180 milioane lei, concomitent cu recuperarea creanţelor de la personele fizice si juridice afiliate“, se arată în răspunsul transmis către News.ro.

Asirom ia măsuri

Autoritatea a menţionat că Asirom, noul lider al pieţei RCA, şi-a asumat suplimentarea personalului desemnat cu constatarea şi lichidarea daunelor pentru a reduce cazurile de întârzieri ale plăţii daunelor.

În cazul Asirom, companie controlată de grupul austriac Vienna Insurance Group (VIG), ASF a înregistrat 2.305 petiţii în perioada 1 ianuarie - 8 decembrie. Dintre aceste, 1.850 de petiţii au fost legate de RCA. „Cea mai mare parte din speţele reclamate pentru clasa asigurărilor de răspundere civilă pentru vehicule (RCA) au fost reprezentate de întârzierea plăţii despăgubirilor aferente dosarelor de daună, respectiv de soluţionarea cu întârziere a acestora“, se arată în răspunsul ASF.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite