Euro se apropie de 5 lei. CFA: Cursul a reintrat pe trendul de depreciere pe care a fost în ultimii 5 ani

0
Publicat:

Cursul euro-leu a crescut vineri din nou, pentru a opta zi consecutivă, ajungând la aproape 5 lei, potrivit datelor Băncii Naționale a României.

O monedă de un euro așezată pe o bancnotă de 5 lei
Cursul euro a ajuns vineri la 4.9783 lei

Cursul euro a ajuns vineri la 4.9783 lei, o creștere de 0,5 bani față de joi, precedată de alte două zile cu creșteri de câte 1 ban.

Legat de aceste creșteri succesive, Adrian Codîrlașu, vicepreşedinte al Asociaţiei CFA România, a declarat că leul a reintrat pe trendul de depreciere pe care s-a aflat în ultimii 5 - 7 ani.

"Practic, cursul euro/leu a reintrat pe trendul de depreciere pe care a fost în ultimii 5-7 ani. În ultimii 5-7 ani s-a depreciat cumva cu 0,10 lei pe an sau undeva la 2-3%, exact diferenţialul de inflaţie dintre România şi Zona Euro şi practic acum a reintrat pe acel trend. Şi anticipaţiile, cel puţin în sondajul CFE România pe ultimele pe următoarele 12 luni, sunt de un curs de 5,03 - 5,04 lei pentru un euro", a declarat Adrian Codirlaşu pentru Agerpres.

El a afirmat că există factori interni şi factori externi care duc la deprecierea leului. România are dezechilibre majore în economie, cu cel mai mare deficit de cont curent din UE şi cel mai mare deficit bugetar, fiind în procedură de deficit excesiv cu Uniunea Europeană. Aceşti factori pun presiune pe tendinţa de depreciere iar lor li se adaugă şi diferenţele de inflaţie dintre România şi Zona Euro, care de asemenea conduc către depreciere. Factorilor interni li se adaugă factorii externi, precum creşterea dobânzii pe piaţa americană.

"Atunci când FED-ul majorează rata de dobândă, automat toate celelalte monede au de suferit. Şi ceea ce este extrem de important pentru dolar, şi dolarul e singura monedă care are această situaţie, dobânda de politică monetară a FED e mai mare decât inflaţia. Deci dobânda a redevenit real pozitivă. Nu a mai fost real pozitivă din 2008. Ceea ce este un lucru foarte important şi dă o credibilitate extrem de mare pe plan global dolarului. Iar o rată de dobândă de politică monetară real pozitivă la dolar va avea ca impact o reducere mai lentă a ratelor de dobândă de politică monetară de către celelalte bănci centrale", a explicat Adrian Codirlaşu.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite