Economia bulgara a avansat cu 6% in primul trimestru
0Bulgaria a realizat o crestere economica de 6% in primul trimestru al anului, evolutia fiind favorizata in special de intensificarea activitatii in sectorul constructiilor, potrivit datelor statistice
Bulgaria a realizat o crestere economica de 6% in primul trimestru al anului, evolutia fiind favorizata in special de intensificarea activitatii in sectorul constructiilor, potrivit datelor statistice publicate luni, citate de Reuters. Ritmul de dezvoltare este usor sub cel de 6,2% realizat in ultimele trei luni ale anului, dar peste cel de 4,5% din aceeasi perioada a anului 2004. "Principala forta conducatoare a evolutiei economice pozitive a fost industria de procesare, in special sectorul constructiilor", a declarat Todor Todorov, oficial al Biroului National de Statistica. In pofida dezvoltarii economice constante, Produsul Intern Brut pe cap de locuitor a fost de numai 571 de euro, in primele trei luni ale anului, circa o treime din media inregistrata in Uniunea Europeana si cel mai scazut din randul statelor candidate sau membre ale UE, cu exceptia Turciei. Cresterea economica din Bulgaria a fost usor peste cea de 5,9% a Romaniei, realizata in primul trimestru.























































