DTZ Echinox îşi triplează volumul portofoliului de property management
0Compania de consultanţă imobiliară a fost desemnată de către Argo Real Estate să se ocupe de serviciile de property management pentru Shopping City Suceava şi Shopping City Sibiu.
Prin adăugarea acestor două proiecte de retail, DTZ îşi triplează volumul portofoliului de property management. Creşterea portofoliului a avut drept consecinţă şi mărirea echipei DTZ cu unsprezece noi membri, potrivit unui comunicat al companiei.
„Reorganizarea departamentului de Property Management a adus deja rezultate pozitive, prin câştigarea a două mari parcuri de retail”, declară Tim Wilkinson, joint managing director în cadrul companiei.
Jumătate din obiectivul pe primul semestru
Brigitte Schmitt, head of the property management department în cadrul DTZ Echinox, declara în septembrie pentru suplimentul „Expert Imobiliar” că obiectivul companiei pe acest segment este creşterea portofoliului cu 250.000 de metri pătraţi până la sfârşitul primului semestru din 2010. La acea dată, DTZ avea în portofoliu aproximativ 73.000 de metri pătraţi în administrare. Preluarea celor două centre de retail, cu o suprafaţă cumulată de peste 128.000 de metri pătraţi, înseamnă îndeplinirea a jumătate din acest obiectiv. „Acest contract s-a putut concretiza datorită relaţiei bune pe care DTZ a consolidat-o cu Argo, pe de o parte, precum şi datorită încrederii proprietarului în succesul muncii noastre viitoare”, afirmă Brigitte Schmitt
Departamentul de Property Management al DTZ Echinox administrează de asemenea Iris Shopping Center, proiect cu o suprafaţă de 48.000 de metri pătraţi, aparţinând Aberdeen Immobilien, Macromall Braşov, centru comercial cu o suprafaţă de 11.000 de metri pătraţi, deţinut de Dawnay Day Panterra, dar şi două clădiri de birouri, Evo Center (3.500 de metri pătraţi) şi Băneasa Business Center (10.379 de metri pătraţi), ambele deţinute de către Black Sea Global Services.