Doicești: pariul nuclear al României — de la planul cu șase reactoare la un singur reactor-experiment

0
Publicat:

Acționarii Nuclearelectrica au validat la finalul săptămânii trecute, la solicitarea Ministerului Energiei, continuarea proiectului reactoarelor modulare mici (SMR) de la Doicești, sub o formă ceva mai prudentă. Decizia finală de investiție vizează o abordare etapizată, prin care se va instala și testa un singur modul NuScale, înainte de a se angaja resurse pentru celelalte cinci. Într-o analiză pentru „Adevărul”, Dumitru Chisăliță, președintele Asociației Energia Inteligentă, subliniază că schimbarea de strategie este o măsură firească în actualul context tehnologic și economic.

FOTO: Nuclearelectrica
FOTO: Nuclearelectrica

Compania de proiect, RoPower Nuclear, deținută cu câte 50% de Nuclearelectrica și Nova Power and Gas, a recomandat Scenariul A1.3, considerat „cel mai echilibrat”. Acesta presupune punerea în funcțiune a unui singur modul de 77 MWe brut. Abia după ce acest prim reactor va demonstra o funcționare conformă, statul român va decide achiziția și instalarea restului de unități. Această strategie vine pe fondul unor cheltuieli deja semnificative – peste 200 de milioane de euro investiți în studii, cu o perspectivă de a angaja alte aproape 600 de milioane de euro până la faza de construcție propriu-zisă. Potrivit documentului, RoPower Nuclear vorbește despre riscuri din cauza unor emanații de gaze și consideră că trebuie luate măsuri de prevenire.

„O interpretez ca fiind normală, ținând seama de schimbările din ultimii 2 ani. Pe de o parte, trebuie să vedem modul în care tehnologia a evoluat în ultimii 50 ani. Pe de altă parte, există o concurență importantă în zona noilor tehnologii de acest tip. În același timp, trebuie avute în vedere și elementele naționale: probleme legate de reglementare, de tarifare, dar și de acceptabilitate publică”, a explicat Dumitru Chisăliță pentru „Adevărul”.

Ecuația costurilor

Documentele oficiale ale Nuclearelectrica semnalează existența unor riscuri tehnice, inclusiv posibile emanații de gaze care necesită măsuri de prevenire, dar și riscuri financiare. În condițiile în care costurile estimate pentru tehnologia SMR au crescut în ultimii ani, apare temerea că prețul energiei produse la Doicești ar putea depăși media pieței, transformând investiția într-o povară pentru consumatori.

Dumitru Chisăliță atrage însă atenția că prețul nu trebuie privit izolat, ci în raport cu siguranța sistemului energetic, mai ales pe fondul expansiunii energiei regenerabile, care depinde de condițiile meteo.

„Dacă urmărim ce se întâmplă la nivel european și național, observăm creșterea puternică a resurselor nesecuritare, cu variabilitate mare – mă refer la solar și eolian. Nevoia de energie securitară în viitor va fi una foarte importantă, iar această tehnologie se înscrie în linia energiei securitare. Mai mult, discutăm despre o energie securitară flexibilă, spre deosebire de reactoarele mari, care oferă energie securitară, dar cu flexibilitate redusă. Cred că, în momentul în care această centrală – sau microcentrală – va începe să funcționeze, nu vom discuta neapărat despre costuri mai mari decât media pieței din acel moment”, a detaliat președintele Asociației Energia Inteligentă.

Spre deosebire de reactoarele clasice de la Cernavodă, care funcționează în bandă (producție constantă) și se opresc greu, tehnologia modulară propune o adaptabilitate superioară la cerințele pieței. În scenariul complet, cu șase module funcționale, centrala de la Doicești ar putea juca un rol esențial în echilibrarea sistemului național.

„Flexibilitatea se referă la proiectul inițial, cu cele șase module, care au capacitatea de a intra și de a ieși din funcțiune într-un ritm mai rapid decât o centrală nucleară mare. Când întregul proiect va fi finalizat, nu doar modulul pilot, această caracteristică va permite adaptarea producției în funcție de necesități – nu neapărat orare sau zilnice, dar pe intervale relativ scurte. Practic, microreactoarele pot fi oprite sau pornite mai ușor, în funcție de evoluția consumului și de echilibrul din sistem”, subliniază Chisăliță.

„Energia nucleară este astăzi una dintre sursele cu un preț bun”

Deși cifrele vehiculate astăzi par uriașe, iar riscurile asumate de statul român prin Nuclearelectrica sunt evidente, expertul propune o privire retrospectivă. Istoria energetică a României a demonstrat că investițiile criticate inițial pentru costurile ridicate se pot dovedi, peste decenii, piloni de stabilitate.

„Aș face și un paralelism. În anii ’80, când a început construcția centralei nucleare (n.red. – de la Cernavodă), exista percepția unei energii extrem de scumpe și a unor investiții foarte mari. Totuși, dacă ne uităm în urmă cu treizeci de ani, vedem că decizia a fost corectă și binevenită. Astăzi, privind prețurile din piață, putem concluziona că ceea ce părea ieftin acum 30 ani – energia electrică produsă din cărbune – este acum scump. În schimb, energia nucleară, considerată atunci foarte scumpă, este astăzi una dintre sursele cu un preț bun. Nu are cel mai mic preț, dar raportul dintre caracterul securitar și cost o plasează printre conceptele bine gândite și aplicate în România, așa cum s-a întâmplat la Cernavodă”, a conchis Dumitru Chisăliță.

Centrala de la Doicești va avea o capacitate instalată de 462 MW

România se pregătește să devină prima țară din Europa care construiește o centrală nucleară cu reactoare modulare mici (SMR), la Doicești, în județul Dâmbovița, pe amplasamentul fostei termocentrale pe cărbune. Proiectul este dezvoltat de compania de proiect RoPower Nuclear, controlată de Nuclearelectrica și Nova Power & Gas, în parteneriat cu compania americană NuScale Power.

Centrala va avea o capacitate instalată totală de aproximativ 462 MW, rezultată din șase module a câte circa 77 MW fiecare. Potrivit estimărilor prezentate de dezvoltatori, proiectul ar urma să genereze aproximativ 1.500 de locuri de muncă în faza de construcție și în jur de 200 de posturi permanente în perioada de operare, la care se adaugă alte câteva mii de locuri de muncă indirecte în industria de componente, servicii și mentenanță. Durata de viață proiectată a centralei este de peste 60 ani.

Calendarul de proiect indică iulie 2033 ca dată estimată pentru începerea operării comerciale a primului modul și decembrie 2034 pentru întreaga centrală, condiționat de acordurile comerciale privind celelalte module.

Economie

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite