De la 1 iulie 2021 se reduc tarifele pentru apelurile fixe şi mobile. Cât vom plăti

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto Shutterstock
Foto Shutterstock

Tariful de terminare a apelurilor mobile va fi de mâine cu aproape 8% mai mic faţă de cel practicat până acum şi va fi perceput de către toţi operatorii de telefonie mobilă desemnaţi cu putere semnificativă pe piaţa serviciilor de terminare a apelurilor la puncte mobile în propriile reţele publice de telefonie.

Începând cu 1 iulie 2021, operatorii de telefonie mobilă care activează pe piaţa din România vor practica un tarif de 0,7 eurocenţi/minut pentru terminarea apelurilor mobile, iar operatorii de telefonie fixă un tarif de 0,078 eurocenţi/minut pentru terminarea apelurilor fixe. 

Această măsură se aplică conform prevederilor Regulamentului Delegat (UE) 2021/654 al Comisiei Europene, ce stabileşte tarifele maxime de terminare care vor putea fi aplicate de operatori. 

Regulamentul Comisiei Europene este obligatoriu şi se aplică direct, fără a necesita transpunere în legislaţia naţională.

Tariful maxim pentru terminarea apelurilor mobile

Regulamentul Comisiei Europene stabileşte şi tarifele pentru următorii ani, ce se vor aplica şi în România astfel:

- 0,55 eurocenţi/minut în perioada 1 ianuarie -  31 decembrie 2022;

- 0,4 eurocenţi/minut în perioada 1 ianuarie - 31 decembrie 2023;

- 0,2 eurocenţi/minut de la 1 ianuarie 2024.

Tariful maxim pentru terminarea apelurilor fixe

Tariful de terminare a apelurilor fixe este cu aproximativ 20% mai mic faţă de cel practicat până acum.

Regulamentul Comisiei Europene prevede o nouă scădere a tarifului maxim pentru terminarea apelurilor fixe de la 1 ianuarie 2022, când va ajunge la 0,07 eurocenţi/minut.

Ce este tariful de terminare

Tariful de terminare reprezintă preţul plătit de un furnizor de servicii de telefonie altui operator în reţeaua căruia este terminat apelul efectuat de proprii utilizatori. Acest preţ se regăseşte în tariful perceput utilizatorului final care iniţiază apelul. 

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite