Dacia își invită angajații să plece acasă. Câți bani pot primi prin programul de concedieri voluntare
0Dacia va demara la 1 octombrie un amplu proces de reorganizare a companiei care conține un program de concedieri voluntare „avantajos”, după cum se menționează într-o notă internă de informare.
Potrivit acesteia, compania se bazează pe plecările voluntare, angajații fiind recompensați cu sume de până la 40.000 de euro, în funcție de vechimea în fabrică. Termenul pentru plecările voluntare este de 1 octombrie, astfel că angajații care doresc să intre în posesia sumelor trebuie să depună cererile de luni, 9 septembrie, până pe data de 20 septembrie.
Salariul compensatoriu poate depăși 40.000 de euro
Suma minimă acordată angajaților Dacia care sunt de acord cu plecarea voluntară este de 22.000 de lei. Însă, ce care au o vechime mai mare în companie și au boli profesionale pot primi peste 200.000 de lei.
Conform notei informative, Dacia va acorda salarii compensatorii astfel:
- 22.000 lei – angajați care au mai puțin de 2 ani vechime;
- 55.000 lei – angajați care au între 2 și 4 ani vechime;
- 98.000 lei – angajați care au între 4 și 8 ani vechime;
- 120.000 lei – angajați care au între 8 și 12 ani vechime;
- 150.000 lei – angajați care au între 12 și 16 ani vechime;
- 185.000 lei – angajați care au între peste 16 ani vechime;
- 195.000 lei – angajați recomandări medicale de schimbare a locului de muncă sau situații de acest gen, indiferent de vechime.
- 210.000 lei – angajați înregistrați cu boli profesionale sau accidente de muncă, indiferent de vechimea în companie.
De asemenea, cei care acceptă concedierea voluntară vor avea, în continuare, posibilitatea de a achiziționa o mașină Dacia, Renault sau Nissan la preț redus.
Modelul Bigster intră în producţie
Potrivit Profit.ro, Uzina Dacia încetează în acest an producția modelului Jogger, care a intrat deja pe liniile de fabricație din Tanger, Maroc. În locul acestui model urmează să intre în producție Bigster, însă volumele acestuia vor fi mai reduse în primul an de la debutul pe piață. Fabrica din România va mai avea alocate alte două modele, dar acestea vor intra în fabricație abia în 2026.
Dacia a continuat să-și modernizeze o bună parte din activitățile de producție
Dacia a continuat să-și modernizeze o bună parte din activitățile de producție cu ajutorul roboților industriali, ceea ce conduce la necesitatea concedierii de angajați. România are unul dintre cele mai ineficiente rapoarte între numărul de angajați din industria auto și volumul produs pe angajat, potrivit statisticilor ACEA.
Cele două uzine de automobile, Craiova și Mioveni, au o producție de 3,2 vehicule pe angajat, anual, sub nivelul mediu din UE, care este de 5,4 vehicule, în timp ce România este printre țările UE cu cei mai mulți angajați (160.000) din industria auto. Proporția angajaților din cele două uzine românești de automobile este de 14,5% din totalul angajaților din producție din România, a treia cea mai mare valoare din UE.