Nave militare construite la Șantierul Naval Damen pentru trei state NATO. De ce România nu se află printre beneficiari
Șantierul Naval Damen Galați va construi patru nave de transport amfibiu pentru Olanda și șase fregate pentru Olanda și Belgia. Tot la Galați este realizat primul portavion de drone destinat marinei portugheze, care ar putea fi finalizat la începutul anului 2027. Deși șantierul gălățean are comenzi importante din partea unor state NATO, România nu se numără printre țările care au ales să cumpere nave militare construite aici.

Cu peste 30 de nave militare construite pentru state membre NATO sau țări aliate, Damen Galați se numără printre cele mai importante șantiere navale europene din acest domeniu. Portofoliul companiei include proiecte de anvergură, iar noile contracte vor asigura activitatea șantierului de pe Dunăre în următorii ani.
Următorul proiect care va intra în producție la Galați vizează patru nave de transport amfibiu pentru Marina Regală a Țărilor de Jos. Anunțul a fost făcut de Richard Keulen, director Corporate Strategy & Innovation în cadrul Damen, într-un interviu acordat News.ro la expoziția Euronaval, organizată la Paris în perioada 3-6 noiembrie.
„Următorul proiect pe care îl vom produce la Galați îl reprezintă navele de transport amfibiu”, a declarat acesta, potrivit StirileProtv.
Noul model urmează să fie prezentat oficial în Olanda, pe 19 noiembrie. Navele vor avea rolul de a sprijini operațiunile amfibii ale Corpului Regal de Infanterie Marină olandez, dar vor putea fi utilizate și ca platforme de comandă și centre logistice.
Proiectul a atras deja interesul Marii Britanii, care ar putea achiziționa alte patru nave de același tip. Participarea britanică nu este însă definitivă, decizia urmând să fie luată de guvernele implicate.
„Știm cu siguranță că Regatul Unit este interesat să se alăture acestui program. Așadar, vor achiziționa și ei patru nave. Dar decizia finală aparține încă guvernelor”, a explicat Richard Keulen.
Șase fregate pentru Olanda și Belgia
Un alt proiect important vizează construcția a cel puțin șase fregate, dintre care patru vor fi destinate Marinei Regale a Țărilor de Jos și două marinei belgiene.
Producția este programată să înceapă în 2027, iar navele vor fi construite în mare parte la Galați, în următorii doi-trei ani.
„Acest model de navă va fi, de asemenea, produs în mare parte la Galați, în următorii doi sau trei ani. Vom începe producția anul viitor”, a precizat Richard Keulen.
Reprezentantul Damen a explicat că noile comenzi sunt legate de necesitatea modernizării flotelor militare, într-un context internațional în care statele europene își reevaluează capacitățile de apărare.
După încheierea Războiului Rece, multe țări au redus ritmul investițiilor în echipamente militare, însă evoluțiile de securitate din ultimii ani au determinat guvernele să accelereze programele de înzestrare.
Portavionul de drone pentru Portugalia, construit la Galați
Un alt proiect de anvergură realizat la șantierul gălățean este nava multirol NRP D. João II, destinată marinei portugheze. Cu o lungime de 107,6 metri și o valoare de aproximativ 132 de milioane de euro, aceasta este concepută pentru operarea dronelor aeriene, de suprafață și subacvatice.
Nava a fost lansată la apă la Galați în aprilie 2026 și reprezintă o premieră europeană prin conceptul său de platformă destinată operării sistemelor fără pilot. Proiectul este finanțat prin Mecanismul european de redresare și reziliență.
Pe lângă aceste proiecte, Damen Galați are în lucru și alte nave militare, inclusiv două nave de sprijin multirol. Potrivit reprezentantului companiei, șantierul va avea suficient de lucru în perioada următoare datorită comenzilor venite din partea Ministerului Apărării din Olanda.
România nu cumpără nave militare de la Damen Galați
În timp ce Olanda, Belgia și Portugalia comandă nave construite la Galați, România nu figurează printre beneficiarii actualelor proiecte militare ale șantierului.
Situația readuce în atenție problema înzestrării Forțelor Navale Române și a întârzierilor în programele de modernizare a flotei militare.
Deși Damen Galați are experiență în construcția de nave militare pentru state NATO, autoritățile române nu au contractat șantierul pentru realizarea unor nave destinate Marinei Militare Române.




















































