Cum se poate anula o cerere de portare a numărului de telefon

0
Publicat:
Ultima actualizare:
ancom servicii portare

Ca urmare a sesizărilor primite de ANCOM, Autoritatea aduce în atenţia utilizatorilor faptul că anularea portării numărului de telefon se face doar de către solicitant, la furnizorul la care a intenţionat să se porteze, cel târziu cu 24 de ore înainte de momentul iniţial stabilit pentru realizarea portării.

Anularea portării

Anularea portării se face printr-o cerere, care trebuie depusă la reprezentanţa operatorului unde a fost solicitată iniţial portarea sau în cel mai apropiat centru al acestuia. Formularul tip care trebuie completat pentru a iniţia anularea portării poate fi obţinut de la furnizorul acceptor (noul furnizor) sau de pe www.portabilitate.ro

Atunci când ia decizia de a solicita anularea procesului de portare, este important ca utilizatorul să ţină cont de faptul că are la dispoziţie o perioadă foarte scurtă. Cererea trebuie depusă cel târziu cu 24 de ore înaintea momentului iniţial convenit pentru realizarea portării.

În cazul în care cererea de anulare este înregistrată cu mai puţin de 24 de ore înainte de momentul iniţial convenit pentru realizarea portării, portarea numărului va fi finalizată.

Trebuie precizat că întreaga perioadă de portare este, de regulă, de 3 zile lucrătoare, iar dacă momentul iniţial convenit pentru portare este într-o zi de luni, cererea de anulare trebuie depusă în vinerea anterioară.

Numărul provizoriu

Pe parcursul procesului de portare, furnizorul în reţeaua căruia se doreşte portarea poate asigna utilizatorului un număr de telefon provizoriu, pentru ca acesta să folosească deja noile servicii. Furnizorul acceptor trebuie, însă, să asigure şi posibilitatea abonatului de a-şi porta numărul şi fără un număr provizoriu de telefon.

Dacă acceptă numărul provizoriu, utilizatorul are două opţiuni în cazul în care portarea nu se finalizează: să continue relaţia contractuală cu furnizorul acceptor pe baza numărului provizoriu (adică să aibă un contract şi cu acest furnizor) sau să renunţe la numărul provizoriu şi implicit la contractul aferent acestuia. La depunerea cererii de portare, furnizorul acceptor are obligaţia să informeze utilizatorii (de regulă, prin contract) despre aceste opţiuni. 

Obligaţiile furnizorilor implicaţi în portare

Operatorii de telefonie trebuie să ofere utilizatorilor, gratuit, toate informaţiile legate de procesul de portare prin intermediul serviciului de clienţi, pe pagina proprie de internet. În acelaşi timp, operatorii sunt obligaţi să pună la dispoziţia utilizatorilor, în cadrul oficiilor comerciale, formularele necesare portării, precum şi procedura de depunere, de validare şi de anulare a cererii de portare.

Sesizările utilizatorilor

În primele cinci luni ale acestui an, ANCOM a primit 40 de petiţii care au vizat probleme legate de anularea procesului de portare, precum şi asignarea unui număr provizoriu.

Pe parcursul anului trecut, ANCOM a primit 568 de sesizări cu privire la procesul de portare, principalele probleme fiind legate de netransmiterea unor mesaje între bazele de date ale furnizorilor, refuzul portării şi asignarea numerelor provizorii.

O mare parte dintre utilizatorii care s-au adresat ANCOM au solicitat anularea procesului de portare. Trebuie subliniat că ANCOM nu este în măsură să anuleze un proces de portare, demersurile în acest sens revenind exclusiv în responsabilitatea părţilor implicate în acest proces.

În concluzie, ANCOM recomandă utilizatorilor să studieze amănunţit contractele pe care le semnează cu furnizorii de servicii de telefonie, acordând o atenţie sporită documentelor destinate procesului de portare a numerelor de telefon şi nu în ultimul rând, să ceară de la furnizorul acceptor exemplarele documentelor semnate (cereri de portare, de anulare, contracte etc.) şi să le păstreze. 

Ce, cum şi unde reclami?

În cazul în care întâmpină dificultăţi pe parcursul procesului de portare, utilizatorul poate face o sesizare la operatorul acceptor (care este responsabil de realizarea portării), dar se poate adresa şi la ANCOM, parcurgând paşii detaliaţi aici

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite