Cum putem câştiga la Loteria Bonurilor Fiscale
0Pentru a fi premiat la tombola Fiscului, bonul trebuie să fie emis într-o anumită zi, stabilită prin tragere la sorţi, şi să facă dovada plăţii unei anumite sume, care va fi, de asemenea, stabilită prin tragere la sorţi.
Ministerul Finanţelor a stabilit, printr-un proiect normativ, condiţiile de bază pentru organizarea Loteriei Bonurilor Fiscale, care va acorda premii persoanelor fizice deţinătoare ale bonurilor ieşite câştigătoare în urma unor extrageri organizate de Loteria Naţională.
„Adevărul“ vă prezintă în detaliu condiţiile de participare şi – eventual – de câştig la această Loterie, aşa cum reies din proiectul normativ al Finanţelor.
Două extrageri: ziua şi cifra
Spre deosebire de tombolele tradiţionale, Fiscul va organiza două extrageri în vederea stabilirii câştigătorilor: una pentru ziua calendaristică în care a fost emis bonul, şi alta pentru cifra ce va fi eligibilă.
Cifra reprezintă, de fapt, suma (fără diviziunile leului) trecută pe bonul fiscal la cumpărarea de bunuri şi servicii. Mai exact, trebuie să deţinem bonul emis într-o anumită zi (cea stabilită drept câştigătoare) şi, în acelaşi timp, să fi cumpărat în acea zi bunuri/servicii de atâţia lei cât s-a stabilit drept cifră câştigătoare.
Exemplu pentru extragerea din 13 aprilie
Potrivit Finanţelor, extragerile Loteriei Bonurilor Fiscale se vor organiza lunar, dar şi ocazional, cu anumite prilejuri festive.
Prima sesiune de extrageri din acest an va fi pe 13 aprilie, ocazionată de Sărbătorile de Paşte.
Atunci vor fi stabilite, prin extrageri, atât ziua de emitere a bonurilor posibil câştigătoare (una din zilele calendaristice ale lunii anterioare), cât şi cifra reprezentând suma plătită la cumpărături.
Exemplu: dacă la 13 aprilie se va stabili drept câştigătoare ziua de 19 martie, atunci la tombolă vor participa numai bonurile emise în ziua de 19 martie; în continuare, dacă se va trage la sorţi cifra 435, atunci vor fi câştigătoare numai bonurile emise pe 19 martie şi care fac dovada unor cumpărături de 435 de lei.
Ce avem de făcut? În primul rând – şi acesta este principalul scop pentru care este organizată Loteria – trebuie să cerem (şi să păstrăm, desigur) bonuri fiscale la orice tip de cumpărături, oricât de mică ar fi suma plătită.
La tombolă participă bonuri care fac dovada plăţii între 1 şi 999 lei, ceea ce înseamnă că putem câştiga şi cu un „bonuleţ“ de 1-2 lei, şi cu unul de peste 900 (până la 999) de lei.
Important este, de asemenea, că se ia în considerare doar suma rotundă, deci dacă pe bon aveţi 435,7 sau 435, 2 lei, iar cifra câştigătoare este 435, atunci bonul este câştigător (doar dacă, aşa cum am arătat mai sus, a fost şi emis în ziua stabilită drept câştigătoare).
Dacă avem suma câştigătoare (435 de lei, în exemplul nostru), dar bonul nu a fost şi emis în ziua stabilită drept câştigătoare, atunci bonul nostru nu este câştigător.
Cât putem câştiga
Ministerul Finanţelor va aloca un anumit fond de premiere pentru fiecare sesiune de extrageri, fond care va fi împărţit între deţinătorii bonurilor câştigătoare.
Ca şi la Loto, dacă va fi un singur câştigător, acela va încasa întreaga sumă, iar dacă vor fi mai mulţi, suma – fondul de premiere – se va împărţi.
Pentru extragerea din 13 aprilie, fondul de premiere este de un milion de lei.
„În vederea obţinerii valorii câştigătoare pentru un bon fiscal, se împarte fondul lunar de premiere la numărul total al bonurilor fiscale câştigătoare revendicate în termen, iar suma astfel obţinută se rotunjeşte la leu în favoarea câştigătorului.
În cazul în care într-o lună calendaristică nu există niciun câştigător, fondul de premiere se reportează pentru extragerea următoare“, prevede procedura pregătită de Guvern.
Pentru început, iniţiatorii proiectului normativ estimează premii de 1.200 de lei per câştigător.
Şi un mic pont: dacă la cumpărături observaţi că aţi putea depăşi suma de 999 de lei pe o singură listă de achiziţii, cereţi-i vânzătorului două (sau mai multe) bonuri separate, astfel încât să vă puteţi încadra în acest plafon.
Aşadar, pentru a avea cât mai multe şanse de câştig, este esenţial să cerem şi să păstrăm cât mai multe bonuri fiscale.
De dorit ar fi să avem câteva bonuri emise în fiecare zi, pentru a ne putea încadra în prima cerinţă, la extragerea zilei câştigătoare.
Succes!
Cum revendicăm premiul
Premiile vor fi revendicate prin depunerea bonului fiscal câştigător, în original, la orice unitate teritorială a Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF), alături de copia actului de identitate sau a paşaportului titularului bonului şi de o declaraţie al cărei model va fi aprobat prin ordin al ministrului Finanţelor, până la 30 aprilie 2015.
Revendicarea va fi posibilă în termen de maximum 30 de zile de la data extragerii, acest termen reprezentând termenul de decădere din dreptul de a revendica premiul.
ORDONANŢĂ Pentru Organizarea Loteriei Bonurilor Fiscale
NOTĂ de FUNDAMENTARE – Loteria Bonurilor Fiscale