Cum poate fi adoptată rectificarea bugetară fără avizul CSAT. Explicaţia lui Augustin Zegrean, fost preşedinte CCR

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Fostul preşedinte al Curţii Constituţionale, Augustin Zegrean
Fostul preşedinte al Curţii Constituţionale, Augustin Zegrean

Rectificarea bugetară poate fi adoptată chiar şi fără avizul Consiliului Suprem de Apărare a Ţării sau chiar dacă acesta este negativ, însă numai printr-o decizie a Parlamentului, nu a Guvernului, explică fostul preşedinte al Curţii Constituţionale Augustin Zegrean.

„Este o practică, o decizie Curţii Constituţionale, care spune că avizele acestea sunt obligatoriu de cerut, dar nu este obligatoriu să se respecte. Fiind vorba de rectificarea bugetului de stat, Parlamentul ar putea să treacă şi să adopte rectificarea trecând peste avizul negativ al CSAT, dar numai Parlamentul, nu Guvernul. Parlamentul, fiind unica autoritate legislativă ar putea să facă acest lucru pentru că este forul legislativ suprem. Nimeni nu îl poate opri să facă asta”, a declarat Augustin Zegrean, pentru Mediafax.

Precizările sale vin după ce, marţi, preşedintele Klaus Iohannis a suspendat şedinţa CSAT pentru că membrii consiliului suprem nu au ajuns la un acord  pentru a da aviz pozitiv rectificării bugetare. El a precizat că aşteaptă ca Guvernul să prezinte un nou proiect, care să nu taie „fără explicaţie” bugetele instituţiilor care se ocupă de securitatea naţională.

Guvernul se reuneşte miercuri, începând cu ora 13.00, fiind căutată o soluţie privind deblocarea situaţiei ce vizează proiectul rectificării bugetare.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite