Cum ne alegem şi cum schimbăm fondul de pensii private. Care sunt cele mai performante fonduri

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Circa 6,9 milioane de români contribuie, în prezent, la Pilonul II sau „pensiile private obligatorii”, aşa cum mai sunt cunoscute. În lumina scandalului recent privind desfiinţarea acestui Pilon, vă prezentăm pe scurt ce înseamnă pensia privată obligatorie, cum alegem fondul de pensii şi cum îl putem schimba dacă nu suntem mulţumiţi de administratorul curent.

Fiecare persoană care are calitatea de contribuabil în sistemul public de pensii contribuie, de asemenea, şi la pensiile administrate privat. Aşadar la pensionare, pe lângă pensia de la stat, veţi primi în plus şi bani din fondul de pensii administrate privat, în funcţie de cât aţi contribuit.

Contribuţia la pensie datorată de un salariat este reprezentată de CAS, care urcă la 10,5% din venitul său brut. Din această contribuţie, 5,4% rămân în sistemul public de pensii (pentru „pensia de la stat”), iar restul de 5,1% merg către fondul de pensie administrată privat, pentru constituirea pensiei private. Pensia administrată privat nu costă suplimentar pentru salariaţi.

Aderarea la sistemul pensiilor administrate privat este obligatorie pentru salariaţii cu vârsta de până la 35 ani şi opţională pentru cei care au între 35 şi 45 ani. Cei care nu îşi aleg un fond, sunt repartizaţi aleatoriu la unul din fondurile de pensii de pe piaţă. Odată intrat în acest mecanism, nu există posibilitatea ieşirii din sistemul de pensii administrate privat până la împlinirea vârstei de pensionare. Ceea ce putem face până atunci este să schimbăm administratorul fondului.

Cum aleg un fond de pensii privat

Orice angajat îşi poate alege orice fond de pensii obligatorii doreşte. Este ilegal ca angajatorul sa impună alegerea unui anumit fond de pensii.

Pentru aderarea la un fond de pensii private trebuie să aveţi în vedere următoarele:

1. Să consultaţi ofertele cât mai multor administratori autorizaţi de către CSSPP/ASF, în cazul în care nu se pot consulta efectiv toate aceste oferte.

2. Să verificaţi dacă agenţii de marketing sunt avizaţi de către CSSPP/ASF, respectiv să verificaţi numele acestor agenţi în registrul disponibil pe site-ul ASF.

3. Să verificaţi actul de aderare şi elementele de siguranţă ale acestuia, respectiv seria şi numărul unic alocat de către CSSPP/ASF, datele de contact ale administratorului.

4. Să verificaţi autorizarea administratorului, a prospectului schemei de pensii şi a fondului de pensii private, respectiv numerele şi data deciziilor de autorizare emise de către CSSPP/ASF private, trecute pe actul de aderare. Orice verificare a tuturor entităţilor autorizate în sistemul pensiilor private se poate face consultând rubrica Registru de pe site-ul ASF.

5. Să citiţi cu atenţie prospectele schemelor de pensii prezentate de către fiecare agent de marketing, pentru fiecare fond de pensii, şi să puneţi cât mai multe întrebări despre toate acele aspecte pe care consideraţi că trebuie să fie lămurite.

6. La alegerea unui fond de pensii private, trebuie să ţineţi cont de elemente precum: comisioanele de administrare percepute de administrator, politica de investiţii, respectiv care sunt instrumentele financiare şi procentele de active investite, comisioanele de transfer, modalitatea de informare şi raportare către participant şi, nu în ultimul rând, experienţa administratorului. Atenţie, toate aceste elemente se regăsesc în prospectul schemei de pensii pe care agentul de marketing este obligat să îl prezinte participantului înaintea semnării actului de aderare.

Să fiţi foarte atenţi la semnarea actului individual de aderare. Prin actul de aderare participantul aderă la contractul de societate civilă aferent fondului de pensii. Actul de aderare este încheiat cu administratorul fondului ales şi trebuie semnat atât de către administrator cât şi de către agentul de marketing. Atenţie, semnătura reprezintă acordul la contractul de societate civilă prin care este constituit acel fond şi la prospectul schemei de pensii private, precum şi faptul că a fost acceptat conţinutul acestora. 

7. Actul individual de aderare se redactează în două exemplare, se semnează în original. Un exemplar va fi păstrat de către administrator şi unul de către persoana care a aderat la acel fond, respectiv - dumneavoastră.

8. Atenţie, agentul de marketing vă va solicita o copie a actului de identitate, cu semnătura dumneavoastră olografă, copie care se va anexa actului original de aderare.

9. În cazul aderării în sistemul Pilonului II al „pensiilor private obligatorii” trebuie să alegeţi un singur fond de pensii administrat privat. în cazul în care nu aţi ales niciun fond şi sunteţi obligat de lege să alegeţi, respectiv aveţi până în 35 de ani, veţi fi repartizat aleatoriu de către CNPAS. 

10. În cazul Pilonului II trebuie să semnaţi un singur act individual de aderare. în cazul în care aţi semnat mai multe acte de aderare, la finalizarea procesului de aderare iniţial, veţi fi repartizat aleatoriu către un fond de pensii, de către CNPP.

Atenţie! Actul de aderare este unic, adică fiecare participant trebuie să semneze un singur act de aderare cu un singur administrator de fond.

Cum faceţi transferul la alt fond de pensii

În cazul obţinerii unor randamente reduse de către un fond de pensii private, contributorii la acel fond îşi pot oricând transfera contul individual la alt fond, cu randamente mai mari. Transferul între fonduri poate fi făcut însă numai cu plata unor comisioane de transfer, care pot ajunge până la 5% din valoarea contului acumulat, dacă transferul se efectuează în primii doi ani de participare. După doi ani, transferul nu mai este taxat.

Pentru transfer, participantul trebuie să contacteze direct administratorul fondului de pensii administrat privat la care doreşte să se transfere. Este necesară semnarea unui nou act de aderare la noul fond de pensii ales.

Mai multe informaţii despre pensiile private obligatorii puteţi găsi în Ghidul participantului la sistemul de pensii private, elaborat de Comisia de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private. El poate fi accesat aici

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite