Cum avansează lucrările de reabilitare la podul peste braţul Borcea de pe A2

0
0
Foto: CNAIR
Foto: CNAIR

Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a publicat, sâmbătă, noi imagini de pe şantierul podulului peste braţul Borcea de pe A2.

Potrivit sursei citate, în această zi, a fost efectuată turnarea ultimei zone demolate din dala de susţinere a caii la podul Borcea, calea 1.

„Lucrări executate astăzi (sâmbătă n.r.) la podul peste braţul Borcea de pe A2: Turnarea ultimei zone demolate din dala de susţinere a caii la podul Borcea, calea 1; Turnare grindă de parapet direcţional (stânga), calea 1; Aşternere hidroizolaţie pe calea 1, în zona unde s-au finalizat lucrările de reparaţie ale betonului.”, au transmis reprezentanţii CNAIR pe Facebook.

La sfârşitul lunii aprilie, ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a anunţat că majoritatea reparaţiilor de pe Autostrada A2 au fost fie încheiate, fie întrerupte înainte de minivacanţa de 1 Mai, dar a menţionat că singurul punct nevralgic în drumul spre mare, în această perioadă, va fi podul peste braţul Borcea, unde lucrările vor continua.

„În ceea ce priveşte traseul spre mare, vă pot spune că majoritatea reparaţiilor de pe A2 au fost încheiate, fie întrerupte. A mai rămas un punct nevralgic, şi anume podul peste braţul Borcea, unde lucrările vor continua inclusiv în perioada 1-2 mai. Aş vrea să vă mai spun că trebuie să continuăm lucrările acolo în această perioadă pentru a putea da în folosinţă podul fără restricţii înainte de începerea efectivă a sezonului estival”, a afirmat ministrul Transporturilor, potrivit News.ro. 

Oficialul a explicat că acest pod a fost mult mai deteriorat decât se credea iniţial. 

„Din păcate, acest pod a fost mult mai deteriorat decât a arătat expertiza iniţială. Această situaţie a făcut ca lucrările să fie mai mari şi de mai lungă durată. Problema acestui pod este, de fapt, execuţia de la momentul iniţial, din 1985. Probabil că atunci, pentru a grăbi deschiderea circulaţiei pe pod, constructorii de la acea vreme nu au aşternut hidroizolaţia între placa podului şi covorul asfaltic, astfel încât apa s-a infiltrat constant şi a distrus o mare parte din suprastructură, iar în momentul în care s-a decopertat, odată cu aceste lucrări, aceste lucruri au fost scoase în evidenţă. Atunci, pentru a nu repeta până la urmă greşeala făcută atunci, am decis să respectăm absolut toate procedurile tehnice, chiar dacă acestea înseamnă ceva mai mult timp.”, a mai transmis Sorin Grindeanu.

Ministrul a menţionat, luna trecută, că lucrările la podul peste braţul Borcea se vor încheia la jumătatea lunii mai.

Podul peste braţul Borcea este un pod combinat de cale ferată şi şosea, de tip constructiv (grinzi cu zăbrele şi viaducte de acces), care traversează braţul Borcea al fluviului Dunărea şi, împreună cu podul similar de la Cernavoda, conectează oraşul Bucureşti de Portul Constanţa, unind Dobrogea de Muntenia prin Autostrada A2.

În primăvara anului trecut, CNAIR a semnat contractul pentru reabilitarea podului peste braţul Borcea, situat pe Autostrada A2, la km 149+680. 

Valoarea contractului este de 67,753,035.18 Lei fără TVA. Durata contractului este de 24 luni perioadă de execuţie a lucrărilor, iar perioada de garanţie a lucrărilor de 5 ani.

Economie


Ultimele știri
Cele mai citite

Partenerii noștri