Cum au plătit românii gaze mai scumpe în ultimii 10 ani. Curtea de Conturi: distribuitorii nu au respectat contractele de privatizare

Românii plătesc gaze mai scumpe decât ar fi trebuit deoarece contractele de privatizare pentru Distrigaz Nord şi Distrigaz Sud, cumpărate în anul 2004 de către E.ON, respectiv GdF SUEZ, nu au fost respectate, arată un raport al Curţii de Conturi. E.ON asigură alimentarea cu gaze în partea de nord a ţării, iar GdF SUEZ, transformată de curând în ENGIE, distribuie gaze în jumătatea de sud a României.

Instituţia de control a precizat că Ministerul Energiei că nu a urmărit aplicarea prevederilor care prevăd ieftinirea gazelor.

Mai exact, nu s-a aplicat o clauză care cerea „aplicarea, pentru prima perioadă de reglementare, a unei reduceri de 15% asupra tarifului de distribuţie a gazelor naturale stabilit de Autoritatea de Reglementare (abatere identificată în cazul Contractului nr. 6/2004 privind privatizarea SC Distrigaz Sud SA Bucureşti şi a Contractului nr. 7/2004 privind privatizarea SC Distrigaz Nord SA Târgu-Mureş)“, potrivit raportului pe anul 2014 al Curţii de Conturi, publicat recent. Prima perioadă de reglementare desemnează intervalul 2005-2008. O reducere a tarifului de distribuţie ar echivala cu o scădere a preţului final plătit de consumatori.

Investiţii şi eficienţă

De asemenea, nu a fost aplicată nici reducerea tarifelor de distribuţie cu echivalentul câştigurilor dobândite din eficienţa noilor investiţii. Potrivit prevederilor din contractul de privatizare, acestea trebuiau cedate integral consumatorilor.

Astfel, Curtea de Conturi acuză că nu a fost realizată „cedarea, în întregime, consumatorilor de la începutul celei de a doua perioade de reglementare a creşterii eficienţei economice realizate de Societate în activitatea reglementată de distribuţie a gazelor naturale în prima perioadă de reglementare, care depăşeşte obiectivele de eficienţă stabilite în acest sens de Autoritatea de Reglementare“, potrivit raportului pe anul 2014. Aici este vorba doar de cazul Distrigaz Sud, adică a clienţilor racordaţi la infrastructura GdF SUEZ.

Mai exact, investiţiile din reţele şi staţii, efectuate în perioada 2005-2008, urmau să aducă o serie de beneficii, precum consum mai scăzut sau pierderi mai mici. Toate aceste beneficii trebuiau să fie transmise integral în facturile consumatorilor printr-o reducere suplimentară de tarif, însă Curtea de Conturi acuză că acest lucru nu s-a întâmplat.

Reamintim, toate investiţiile realizate de către companiile de distribuţie sunt suportate de către consumatori, prin tariful de distribuţie, care face parte din preţul final plătit de fiecare consumator.

Problema este că Ministerul Energiei a preluat aceste contracte de la Ministerul Economiei, cel care a realizat efectiv privatizările, dar că niciuna dintre aceste instituţii nu are atribuţii în privinţa stabilirii tarifelor la gaze, acestea revenind Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE). Ministerul Energiei nu a răspuns solicitării „Adevărul“, în vreme ce Niculae Havrileţ, şeful ANRE, nu a putut fi contactat.

UPDATE Havrileţ a precizat că distribuitorii au cedat eficienţa către consumatori în 2013. El nu a precizat nimic despre cealaltă acuzaţie, privind necesitatea scăderii tarifelor de distribuţie cu 15%.

Cu toate acestea, Curtea de Conturi a pus în vedere Ministerului Energiei rezolvarea situaţiei.

Terenurile, eterna problemă

O altă problemă indicată de către Curtea de Conturi a fost faptul că E.ON şi GdF SUEZ nu au inventariat terenurile primite de la statul român şi pe care au primit ulterior certificate de atestare a dreptului de proprietate şi nici nu au majorat capitalul social al celor două companii cu contravaloarea acestora. Aceeaşi problemă a fost identificată anterior şi în cazul Petrom. Ministerul Energiei deţine un pachet de 37% din titlurile GdF SUEZ România şi 13,51% din capitalul E.ON Distribuţie.

„Triunghiul Bermudelor“ în conductele de gaze

Raportul Curţii de Conturi mai notează şi existenţa unor discrepanţe foarte mari între numărul de kilometri şi cel al staţiilor de reglare-măsurare înscris în contractele de privatizare şi cât au spus companiile că au preluat în gestiune.

Documentul nu menţionează numărul de kilometri şi de staţii, dar cifrele apar în rapoartele anterioare. Astfel, la privatizare, Distrigaz Nord avea 13.282 de kilometri de ţevi şi 2.342 de staţii de reglare. Numai că, la 30 iunie 2007, mai erau înregistrate în evidenţa societăţii „reţele de distribuţie în patrimoniu“ în lungime de 9.635 de kilometri, rezultând o diferenţă în minus de 3.647 de kilometri. În privinţa staţiilor de reglare, E.ON mai avea în acte doar 1.552 de bucăţi, faţă de 2.342 înaintea privatizării. Curtea de Conturi cere şi în acest caz rezolvarea neconcordanţelor.