Cum a încercat Guvernul să dreagă dezastrul Ordonanţei 114
0Guvernul a adus vineri o serie de schimbări la celebra ordonanţă 114 „a lăcomiei“, pentru a drege haosul creat în domeniile energie, bancar, pensii private şi telecomunicaţii prin instituirea de cerinţe şi taxe considerate de specialişti absurd de mari. Modificările aduc, printre altele, o amânare a plafonării preţului la gaze şi schimbări pentru creditele în lei luate de români.
Guvernul a adus vineri o serie de schimbări la celebra ordonanţă 114 „a lăcomiei“, pentru a drege haosul creat în domeniile energie, bancar, pensii private şi telecomunicaţii prin instituirea de cerinţe şi taxe considerate de specialişti absurd de mari. Modificările aduc, printre altele, o amânare a plafonării preţului la gaze şi schimbări pentru creditele în lei luate de români.
Guvernul recunoaşte că măsurile pe care le-a luat prin Ordonanţa 114, în prag de sărbători, anul trecut, au fost exagerate şi pripite, drept urmare a venit cu o serie de modificări, pe ultima sută de metri înainte de aplicarea lor. Acestea au fost publicate, marţi, de ministerul Finanţelor, iar vineri au fost adoptate de către Executiv, cu alte câteva ajustări importante.
Se amână plafonarea preţului la gaze
Ordonanţa 114 stabilea că preţul la gaze va fi plafonat pentru toţi românii consumatori casnici la 68 lei/MWh, de la 1 aprilie 2019. Vineri, însă, Guvernul a amânat plafonarea preţului la gaze pentru 1 mai, fără să dea însă un motiv pentru această măsură. De asemenea, vor beneficia de preţ plafonat o categorie nouă de consumatori: CET-urile care livrează energie termică populaţiei. Au fost eliminaţi însă alţi beneficiari ai preţului plafonat, respectiv unii consumatori industriali care erau consideraţi eligibili.
Plafonarea preţurilor la energie electrică rămâne în vigoare şi se aplică de la 1 aprilie.
O altă noutate este că CET-urile şi producătorii de energie electrică pe bază de cărbune nu vor mai plăti taxa de 2% pe cifra de afaceri, introdusă prin OUG 114, ci numai una de 0,2%..
Un „nou ROBOR“ pentru creditele în lei
Guvernul a introdus un nou indice de referinţă care să înlocuiască ROBOR şi în funcţie de care se vor calcula ratele la creditele în lei. Toate creditele noi în lei acordate începând cu data de 2 mai 2019 vor fi calculate în funcţie de noul indice. O noutate este că şi cei care au credite în lei în derulare îşi pot recalcula ratele, dacă ambele părţi sunt de acord, prin act adiţional la contract. De asemenea, toate refinanţările de credite se vor calcula în funcţie de acest nou indice. Pentru acestea, băncile trebuie să răspundă în cel mult 60 zile solicitării formulate de consumator.
Se reduce taxa bancară
Taxa pe activele financiare ale băncilor se rupe de ROBOR şi scade de la 1,2% pe an la 0,4% pe an, dacă băncile au o cotă de piaţă mai mare de 1%. Cele cu o cotă de piaţă mai mică vor avea o taxă de 0,2%. Băncile vor raporta şi vor plăti taxa semestrial, iar instituţiile financiare pe pierdere nu vor plăti taxa. Şi băncile „harnice“ vor putea să îşi reducă taxa la zero. Cele care reuşesc să crească creditarea peste o anumită limită vor beneficia de o reducere cu până la jumătate a taxei. De asemenea, taxa se poate reduce cu încă jumătate dacă banca reduce diferenţa între dobânda la credite şi cea la depozite cu un anumit nivel.
Păsuire pentru administratorii de pensii private
Administratorii fondurilor de pensii private Pilon II vor avea timp până la data de 31 mai să decidă în Adunările Generale ale Acţionarilor să-şi majoreze capitalul social. Până acum nu exista un termen limită pentru acest prim pas. Cât priveşte al doilea pas, şi anume virarea efectivă a suplimentului de capital social, până acum ei aveau termen limită data de 30 iunie să vireze către stat prima tranşă, de 50% din majorarea capitalului social. Prin noua ordonanţă, aceştia au primit o păsuire şi vor putea să vireze prima tranşă până la finalul anului.
Amânare şi pentru industria telecom
Prevederile ce sancţionează operatorii de telefonie mobilă pentru lipsa unor avize sau autorizaţii au fost şi ele suspendate până la data de 1 septembrie. Conform Ordonanţei 114, companiile din telecom erau sancţionate, în caz că le lipseau avize, cu amendă în cuantum de până la 10% din cifra de afaceri, proporţional cu numărul de utilizatori deserviţi fără autorizaţie, respectiv cu câte un procent la 100 de utilizatori.