Cu ce soluții vine UE după decizia Rusiei de a se retrage din acordul privind cerealele ucrainene

0
Publicat:

Uniunea Europeană vrea să transporte mai multe cereale din Ucraina pe cale rutieră şi feroviară, au anunţat marţi mai mulţi lideri şi oficiali europeni, transmite Reuters.

Moscova a anunțat, luni, încetarea acordului pentru cerealele ucrainene, Foto: Shutterstock
Moscova a anunțat, luni, încetarea acordului pentru cerealele ucrainene, Foto: Shutterstock

Potrivit sursei citate, această măsură ar putea fi aplicată în ideea de a contracara decizia Rusiei de a se retrage din acordul intermediat de ONU, ce permitea exportul cerealelor ucrainene printr-un coridor sigur din Marea Neagră.

Marţi, mai multe „infrastructuri portuare" ucrainene au fost deteriorate într-un atac cu rachete ruseşti care a vizat Odesa, la câteva ore după expirarea unui acord crucial privind exportul de cereale, informează Agerpres.

Asta înseamnă că sute de mii de oameni din întreaga lume nu vor avea acces la alimentele de bază", a declarat marţi Înaltul Reprezentant al Uniunii Europene pentru afaceri externe şi politica de securitate, Josep Borrell, cu ocazia reuniunii la nivel înalt UE-CELAC de la Bruxelles.

Separat, un oficial de rang înalt din UE a spus că blocul comunitar sprijină Turcia şi Naţiunile Unite în eforturile lor de a readuce Rusia în cadrul acordului internaţional.

Premierul Irlandei, Leo Varadkar a declarat la rândul său că blocul comunitar va răspunde de asemenea prin extinderea rutelor terestre de export pentru cerealele ucrainene via coridoarele de solidaritate precum şi prin Republica Moldova.

Sunt şi alte modalităţi pentru a scoate cerealele din Ucraina, de exemplu prin România şi Polonia. Dacă ruşii continuă cu această politică de a împiedica Ucraina să exporte cereale şi îngrăşăminte, va trebui să găsim alte modalităţi pentru a scoate cerealele", a spus Leo Varadkar la aceeaşi reuniune de la Bruxelles.

Ce face Rusia este foarte greşit, asta nu îi afectează doar pe ucraineni, îi va afecta pe oamenii din cele mai sărace părţi ale lumii", a apreciat Leo Varadkar.

Înainte de invazia rusească, declanşată în luna februarie 2022, aproximativ trei sferturi din producţia de cereale a Ucrainei era exportată spre Europa, China şi Africa, iar marea majoritate a exporturilor se realiza prin intermediul porturilor de la Marea Neagră.

Comisia Europeană susţine că acest lucru s-a schimbat după invazia rusească, astfel că în prezent aproximativ 60% din exporturile de cereale ale Ucrainei se derulează prin intermediul coridoarelor de solidaritate puse la punct de UE.

Fermierii, supuși presiunilor

Însă, majorarea exporturilor de cereale ucrainene pe cale terestră este un subiect sensibil pentru Polonia şi alte state membre UE care sunt vecine cu Ucraina, inclusiv pentru România, în condiţiile în care fermierii din aceste ţări au început să fie supuşi la presiuni odată cu majorarea importurilor de cereale ieftine din Ucraina.

Tot marți, Polonia şi Slovacia şi-au justificat intenţia de a prelungi embargoul privind importurile de cereale din Ucraina până la finele acestui an. Acesta urmează să expire în data de 15 septembrie.

La data de 2 mai, Uniunea Europeană a impus restricţii până pe 5 iunie, pentru importurile de grâu, porumb, rapiţă şi seminţe din floarea soarelui provenite din Ucraina, în ideea de a diminua oferta în exces de cereale în Bulgaria, Ungaria, Polonia, România şi Slovacia. Aceste ţări s-au plâns că cerealele ieftine din Ucraina fac producţia locală neprofitabilă.

În iunie, ministrul Agriculturii din Polonia a anunţat că embargoul care vizează importurile de cerealele din Ucraina va fi prelungit până la data de 15 septembrie.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite