Cresterea spectaculoasa a creditului neguvernamental da fiori reci bancherilor si analistilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ultimele cifre privind evolutia creditului neguvernamental (catre economia reala) i-au facut pe analistii economici si pe bancheri sa ridice din sprancene a mirare si a ingrijorare. De la 6 la suta -

Ultimele cifre privind evolutia creditului neguvernamental (catre economia reala) i-au facut pe analistii economici si pe bancheri sa ridice din sprancene a mirare si a ingrijorare. De la 6 la suta - pe primele trei luni ale anului, creditul neguvernamental a marcat o crestere la 12 la suta pe primele 4 luni, ceea ce inseamna ca saltul spectaculos s-a produs in aprilie. Datele puse la dispozitie de BNR arata ca, in premiera in ultimii doi ani, economia reala a "inghitit" in aprilie cele mai multe credite: peste 10 miliarde de lei. "E mult", ne-a declarat Bogdan Baltazar, presedintele SocGen, adaugand ca, desi nu-si face probleme in privinta bancii pe care o conduce, exista temeri ca la anumite banci din sistem "este veselie mare" la acordarea de credite. "Este prea rapida acesta crestere si prea riscanta. Ne ingrijoreaza dinamica lui (n.r.a creditului neguvernamental), deoarece exista un risc potential ca o parte din creditele pe care le dai astazi, cand ajung la scadenta sa devina neperformante", spune un analist economic. Cresterea din luna aprilie a marcat punctul culminant al tendintei de crestere a creditelor catre economia reala manifestata continuu incepand din 2000, pe masura ce dobanzile s-au redus in medie cu 10 la suta pe an. "Tinand cont ca Romania este o tara subbancarizata, este firesc, pe undeva, sa avem o crestere a creditelor neguvernamentale mai rapida. Totusi, dinamica acestora este un motiv de ingrijorare", a spus presedintele BRD-SocGen. Nelinistile bancherilor sunt cu atat mai mari cu cat guvernul vrea sa vada si mai multe credite catre economia reala, fapt ce ar putea avea un impact inflationist.

Economie

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite